Consilierii PAS acuză primarul general că mimează rezolvarea problemei privind câinii maidanezi

Consilierii PAS acuză primarul general că mimează rezolvarea problemei privind câinii maidanezi

Consilierii PAS din CMC acuză primarul general Ion Ceban că mimează rezolvarea unei probleme stringente a capitalei și anume numărul mare de câini maidanezi. Mai exact, nu ar controla eficient activitatea Direcției locativ comunală și a Regiei Autosalubritate, entități responsabile pentru acțiunile de sterilizare a câinilor abandonați. 

„Nu trebuie să vă implicați personal, nu trebuie să o faceți pe super eroul. Încercați să îi faceți pe subalternii dvs să lucreze.

În anul 2019, CMC a aprobat regulamentul cu privire la prinderea și întreținerea animalelor de companie. În regulament e foarte clar cine, cum și când e responsabil de această problemă și sunt doi actori principali. E vorba de Direcția Locativ Comunală și un agent prestator de servicii care în cazul nostru este Regia Autosalubritate. S-a stabilit să fie creată o entitate din șase persoane care să se ocupe de problemă. Din păcate, avem doar două persoane, dintre care una a fost transportată la necropolă să lucreze și abia acum, peste un an și jumate, după aprobarea regulamentului de CMC, Direcția s-a trezit să facă concurs pentru ocuparea funcțiilor vacante”, a spus vicepreședintele fracțiunii PAS în CMC, Alexandru Trupca.

La fel, consilierul menționează că întreprinderea municipală „Regia Autosalubritate” are un management defectuos în privința câinilor maidanezi.

Managementul Regiei Autosalubritate este incompetent pentru a gestiona bine problema sau este rău intenționat. Puțini cunosc, dar prinderea, sterilizarea și întoarcerea în habitatul natural al unui câine costă mii de lei bugetul municipal. Ilegalitățile au început încă anul trecut, când un milion și cincizeci de mii de lei au fost cheltuiți pentru voliere noi fără o decizie a CMC. Conducerea de acolo a luat decizia unilaterală să investească acești bani fără să aibă o argumentare.

De altfel, Autosalubritatea nu poate să ofere o bază de date clară câți câini au prins, câți câini au sterilizat, câți au întors în habitatul natural. Și doar în perioada aprilie anul trecut, s-a raportat despre prinderea a 500 de câini care nu existau pe documente. Cineva a furat jumătate de milion de lei, iar primarul se face că nu vede problema”, a spus vicepreședintele fracțiunii PAS în CMC, Alexandru Trupca.

Precizăm că la ultima ședință a municipalității, primarul general Ion Ceban a cerut subalternilor săi un raport pentru activitatea din ultima perioadă privind câinii maidanezi. La. fel, a declarat că problema trebuie rezolvată, pentru că sunt tot mai multe cazuri când patrupezii atacă oamenii.

În luna august 2020, datele prezentate de Secția de Control și Protecția a Animalelor (SCPA) mun. Chișinău arătau că pe străzile din capitală sunt în jur de 1.714 de câini maidanezi, aproximativ 14 animale la fiecare km pătrat.

Autorii susțin că numărul total de câini maidanezi per un km pătrat este destul de mare în comparație cu alte orașe. Astfel, în Odessa numărul total de câini 1.882 câini (11 câini pe un km pătrat), în Kiev - 3.034 de câini (4 câini pe un km pătrat), Kryvyi Rih - 5.192 câini (12), iar în Lviv - 405 câini (doi pe km pătrat).

Din numărul total de maidanezi, aproximativ 12% sunt pui și cca 88% sunt adulți. În ceea ce privește starea lor, în jur de 14% sunt slabi, iar 85% sunt normali.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.