
Funcționarul care ar fi vândut locuri de înmormântare la Sfântul Lazăr, repus în funcție. Ceban: „Nu are ce căuta în instituțiile Primăriei”
Primăria nu vrea să se împace cu decizia Judecătoriei Chișinău, care a anulat ordinul de demisie al directorului Cimitirului „Sfântul Lazăr”, Pavel Eni. Șefa Combinatului Servicii Funerare, Ludmila Boțan, a declarat, în cadrul ședinței operative de la Primărie, că încheierea instanței a fost contestată la Curtea de Apel.
・
Ion Ceban a precizat că această persoană nu ar avea ce căuta în instituțiile subordonate Primăriei.
AGORA precizează că Pavel Eni a fost reținut la 1 septembrie 2020 și a fost suspendat din funcție. El și alte cinci persoane erau bănuite că ar fi cerut sume de 5.000-7.000 de lei peste taxa de stat, care este de 4.600 de lei, de la oamenii care voiau să-și înmormânteze rudele. Reţinerile au avut loc în cadrul a peste 130 de cauze penale, pornite pe fapte de corupere activă, pasivă, trafic de influenţă şi escrocherie.
Pe 1 septembrie, ofiţerii CNA au efectuat percheziţii pe 22 de adrese - la sediul administraţiei cimitirului „Sfântul Lazăr”, la domiciliile şi în birourile de serviciu ale bănuiţilor - şi au depistat probe relevante pentru dosar, inclusiv sume de bani, în diferită valută – în jur de 700.000 de lei.