Au cerut permisiunea de a vâna vulpi, dar și-au îndreptat gloanțele spre mistreți. Isprava a opt moldoveni din sudul țării

Au cerut permisiunea de a vâna vulpi, dar și-au îndreptat gloanțele spre mistreți. Isprava a opt moldoveni din sudul țării
poză simbol/vmo24.ru

Mai mulți vânători, originari din orașul Cahul, satele Cucoara și Chircani, sunt suspectați de braconaj cinegetic. Potrivit polițiștilor de frontieră, deși aveau avizarea pentru vânătoarea de vulpi, aceștia au fost depistați în timp ce împușcau mistreți. Mai mult, fiind conștienți că fapta lor este ilegală, bărbații au încercat să fugă de la fața locului.

În dimineața zilei de duminică, opt bărbați s-au prezentat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Gotești pentru a primi accesul în zona de frontieră cu scopul de a vâna vulpi. Două ore mai târziu, patrula mobilă a Sectorului  a observat două autoturisme și un grup de persoane cu arme de vânătoare care împușcau, țintind spre o turmă de mistreți. 

Grupul de intervenție care s-a și deplasat în regiune pentru verificările de rigoare a depistat cinci porci împușcați și mai multe tuburi-cartușe, calibrul 12 mm, împrăștiate pe câmp.

Până la venirea patrulei pe câmp, făptașii au reușit să fugă cu gândul că nu vor fi prinși. La scurt timp, vânătorii au fost identificați, însă inițial aceștia nu au cooperat cu polițiștii de frontieră, creând un adevărat raliu în zona de frontieră. În cele din urmă persoanele au fost reținute și conduse la sediul Direcției regionale Sud pentru a fi audiate.

Armele de vânătoare ale bănuiților au fost ridicate pentru a fi supuse examinării balistice, iar mijloacele de tansport au fost indisponibilizate până la luarea unei decizii.

În continuare cazul este documentat de către ofițerii de urmărire penală ai Direcției regionale SUD.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Un deputat, luat „la ochi” pentru că nu și-a indicat toată averea. ANI a pornit o nouă rundă de vânătoare a incompatibilităților declarate funcționari

Un deputat, luat „la ochi” pentru că nu și-a indicat toată averea. ANI a pornit o nouă rundă de vânătoare a incompatibilităților declarate funcționari

Polițiștii au început vânătoarea de mașini parcate la nimereală. De unde le vor putea lua șoferii și cât vor trebui să plătească pentru a reveni la volan

Polițiștii au început vânătoarea de mașini parcate la nimereală. De unde le vor putea lua șoferii și cât vor trebui să plătească pentru a reveni la volan

Miercuri, sâmbătă și duminică: Guvernul a aprobat termenele de vânătoare pentru sezonul 2020-2021

Miercuri, sâmbătă și duminică: Guvernul a aprobat termenele de vânătoare pentru sezonul 2020-2021

Chicu: „Este o adevărată vânătoare pentru echipamente. Cine va da mai mult, acela le primește”

Chicu: „Este o adevărată vânătoare pentru echipamente. Cine va da mai mult, acela le primește”

Hotărâre, anulată la două săptămâni de la aprobare: Vânătoarea în rezervațiile naturale, interzisă din cauza schimbărilor climatice

Hotărâre, anulată la două săptămâni de la aprobare: Vânătoarea în rezervațiile naturale, interzisă din cauza schimbărilor climatice

Vânătoarea va fi din nou permisă la Pădurea Domnească, a decis Guvernul Chicu. Munteanu: Un atac brutal la adresa mediului

Vânătoarea va fi din nou permisă la Pădurea Domnească, a decis Guvernul Chicu. Munteanu: Un atac brutal la adresa mediului

Advertoriale
Farmacia Familiei deschide cea mai mare Hyper Farmacie DITA din țară!

Farmacia Familiei deschide cea mai mare Hyper Farmacie DITA din țară!

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
    Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Event-manager: „Poate cădea decorul, să nu vină un invitat special, orice se poate întâmpla”
  • Moldova, I am back! | Dmitri Moruz: „Vrem ca toți reprezentanții minorităților naționale și etnice din Republica Moldova să se simtă acasă și nimeni să nu plece din țară”
Cele mai populare
  • 1
    Convorbiri la tarife naționale în tot spațiul UE? Autoritățile negociază excluderea tarifelor de roaming pentru țara noastră
  • 2
    Un angajat al Serviciului Vamal și o persoană suspectată de contrabandă, reținuți de procurori. Ce învinuiri li se aduc
  • 3
    TikTok ar putea fi amendat cu 27 de milioane de lire sterline. Care este motivul
  • 4
    Cercetătorii ar putea construi o centrală în spațiu pentru a trimite electricitate pe Pământ
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.