Prim-ministrul Chiril Gaburici spune că a fost dintotdeauana pentru ca expertiza companiei Kroll să fie făcută publică. „Unica temere a mea era ca acest raport sa nu încurce anchetei”, a declarat Gaburici în deschiderea ședinței de astăzi a Cabinetului de miniștri.
În context, șeful Executivului spune că le va solicita instituțiile de drept să-și facă datoria rapid, astfel ca nimeni să nu aibă posibilitatea să se eschiveze de la răspundere.
„Am insistat de la bun început ca raportul sa fie publicat Cabinetului de miniștri. Unica temere a mea era ca acest raport sa nu încurce anchetei. Odată ce a fost publicat o să solicit Centrului Național Anticorupție, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Informații și Securitate să-l examineze cât mai rapid pentru ca cineva să nu se poată eschiva de la răspundere. Ne dorim cu toții ca banii să ajungă cât mai repede acasă”, a mai adăugat Gaburici.
Amintim că anterior Chiril Gaburici a declarat că publicarea raportului se va face atunci când vor decide cei care conduc ancheta. DETALII.
Acum câteva săptămâni Kroll a finalizat expertiza. Guvernatorul BNM, Dorin Drăguțanu, a declarat atunci că documentul este unul confidențial și nu poate fi făcut public. În cadrul unei ședințe de Guvern, ministrul Edicației, Maia Sandu, a cerut ca raportul să fie făcut public.
În seara zile de 5 mai raportul a fost făcut public de președintele Parlamentului, Andrian Candu. Documentul este în original în limba engleză și are 86 de pagini. Acesta a fost distribuit, sub parafa confidențial, la 33 de persoane.