Oamenii legii desfășoară, astăzi, percheziții la Penitenciarul nr. 15 de la Cricova. Este vorba de dosarul privind abuzul de serviciu în interesul unei organizații criminale, în care, recent, a fost reținut unul dintre adjuncții Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).
„Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) continuă acțiunile de urmărire penală în dosarul privind abuzul de serviciu în interesul unei organizații criminale, în care, recent, a fost reținut unul dintre adjuncții Administrației Naționale a Penitenciarelor. În concret, astăzi, sunt efectuate percheziții în toate sectoarele Penitenciarului nr.15 Cricova, acțiunile fiind autorizate de magistrați”, a spus Procuratura într-un comunicat.
„Operațiunea este realizată cu suportul DDS „Pantera” a ANP, INI, securitatea perimetrului exterior al Penitenciarului 15 fiind asigurată de către BPDS „Fulger”, se mai menționează în comunicat.
Oamenii legii spun că vor reveni cu detalii „odată cu avansarea investigațiilor”.
Amintim că directorul adjunct al ANP, Serghei Demcenco, a fost reținut pe 15 februarie 2021. Procurorii au explicat că acesta este bănuit de abuz în serviciu în interesul unei organizații criminale. Deși oamenii legii nu au divulgat detalii, în presă s-a scris că ar fi vorba de mai multe episoade de corupție, inclusiv de escrocherie prin însușirea banilor de pe cardurile bancare ale cetățenilor, schemă în care ar fi fost implicat și directorul Penitenciarului nr. 18. Brănești, Viorel Perciun, reținut pe 11 februarie.
Totodată, potrivit ordonanței procurorului, apărută în spațiul public, Serghei Demcenco ar fi creat un grup criminal organizat care, prin tortură și intimidare, cerea de la cei închiși după gratii plăți ilegale.
Serghei Demcenco se declară nevinovat. Chiar și așa, instanța a decis plasarea acestuia în arest preventiv.
Vezi și aceste știri

Ce spune conducerea ANP, despre reținerea directorului adjunct Serghei Demcenco

Fără poze pentru baza de date și plasat în celula în care a stat Filat: În ce condiții e reținut directorul adjunct al ANP

Directorul adjunct al ANP, bănuit de abuz în serviciu, se declară nevinovat. Rămâne în arest pentru 15 zile
Advertoriale

Ești în căutarea unei locuințe? Află care sunt avantajele și dezavantajele unei case în chirie

Impactul bruxismului asupra organismului și a vietii unui pacient. Cum pot fi remediate consecințele acestuia printr-un tratament stomatologic la Smile Dent Team
