Autoritățile au identificat alte 110 paturi pentru bolnavii de COVID-19 din Chișinău

Autoritățile au identificat alte 110 paturi pentru bolnavii de COVID-19 din Chișinău
msmps.gov.md

Primăria Chișinău a dispus suplimentarea numărului de paturi în spitalul Sfânta Treime, precum și în cadrul Centrului COVID-19 de la Moldexpo. Decizia vine după ce numărul de îmbolnăviri a crescut în capitală, fiind atestată agravarea situației epidemiologice. 

La Spitalul Sfânta Treime au fost reactivate 30 de paturi suplimentare, ajungând la capacitatea de 300 de paturi destinate pacienților care suferă de COVID-19. 

În cadrul Centrului de la Moldexpo, va fi activat un al treilea pavilion cu 80 de locuri, unde vor fi triați pacienții suspecți la coronavirus. Totodată, spațiile celorlalte două pavilioane, care sunt deja funcționale, vor fi transformate în staționar, pentru tratarea bolnavilor. 

Astfel, Centrul COVID-19 va dispune de 340 de paturi, având cea mai mare capacitate de spitalizare din țară. 

Anterior, șefa Direcției generale asistență socială și sănătate, Tatiana Bucearschi, a declarat că în spitalele municipale sunt 1.413 de paturi pentru bolnavii de COVID-19 și alte 200 de paturi pentru triaj.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Bronșită vs Covid. Semnele principale care deosebesc esențial aceste afecțiuni

Bronșită vs Covid. Semnele principale care deosebesc esențial aceste afecțiuni

Chișinăul e în alertă epidemiologică. Primăria anunță o creștere constantă a infectărilor cu COVID-19

Chișinăul e în alertă epidemiologică. Primăria anunță o creștere constantă a infectărilor cu COVID-19

După ce a fost tratat de COVID-19, și-a „decorat” simbolic medicul. Povestea lui Igor Hîncu, care spune că și-a descoperit eroul

După ce a fost tratat de COVID-19, și-a „decorat” simbolic medicul. Povestea lui Igor Hîncu, care spune că și-a descoperit eroul

Advertoriale
Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Noua variantă de coronavirus a primit numele de OMICRON. Mai multe țări introduc restricții de călătorie spre Africa de Sud și țările din regiune
  • 2
    Tot mai multe locuințe se dau în exploatare. Majoritatea absolută dintre acestea, în orașe
  • 3
    Asasinatul care a schimbat România anilor 1920: Între legitimă apărare și eroare judiciară
  • 4
    USB devine AUR. Valeriu Munteanu anunță despre schimbarea denumirii formațiunii pe care o conduce
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.