Primul inculpat în dosarul Laundromat care și-a primit sentința și, totodată, a fost eliberat de răspundere penală

Primul inculpat în dosarul Laundromat care și-a primit sentința și, totodată, a fost eliberat de răspundere penală

Fostul magistrat de la Judecătoria Râșcani din municipiul Chișinău Igor Vornicescu este primul inculpat în dosarul Laundromat care și-a primit sentința. Acesta a fost recunoscut vinovat de pronunţarea cu bună-ştiinţă a unei încheieri contrare legii. Vornicescu însă a fost eliberat de răspundere penală în legătură cu survenirea prescripţiei de tragere la răspundere penală, notează anticoruptie.md.

Hotărârea a fost pronunțată la 24 februarie de un complet format din judecătorii Irina Țonov, Viorica Dodon și Alexei Paniș.

În același timp, magistrații au scos de pe rol acțiunea civilă înaintată de acuzatorul de stat, privind anularea ordonanței judecătorești emise de Vornicescu, ca fiind depusă de o persoană neîmputernicită.

Publicitate

Solicitată de reporterii portalului Anticoruptie.md, procurora Mariana Botezat a declarat că va face cunoștință cu sentința motivată, dar probabil nu o va contesta, întrucât aceasta este conformă cu solicitarea ei de condamnare.

La rândul său, avocatul inculpatului, Anatolie Bacalâm, a declarat că va ataca sentința la Curtea de Apel Chișinău.

Cauza penală în care este vizat Igor Vornicescu, care împreună cu alți 13 judecători și doi executori judecătorești a fost acuzat de implicare în spălarea a circa 18 miliarde de dolari din Federația Rusă, prin sistemul judecătoresc din Republica Moldova, a fost expediată în judecată în februarie 2017.

Inculpații erau învinuiți de spălarea banilor în proporţii deosebit de mari şi pronunţarea cu bună-ştiinţă a unei hotărâri contrare legii, soldată cu urmări grave.

Ulterior, cauzele au fost disjunse, iar în septembrie 2020, procurora Mirandolina Sușițcaia a emis ordonanță privind scoaterea de sub urmărire penale a mai multor foști judecători, inclusiv Igor Vornicescu, în dosarul disjuns în care acesta era urmărit pentru spălarea banilor în proporții deosebit de mari.

Anterior, presa scria că, în perioada anilor 2010 - 2014, Republica Moldova s-a transformat într-o adevărată „spălătorie” a unor sume mari de bani proveniți din Federația Rusă. Din schemă au făcut parte cel puțin 17 magistrați moldoveni care au legalizat profituri care ar fi fost obținute ilegal. Mulți dintre judecătorii care au dictat verdicte în aceste cazuri au fost implicați și în atacurile raider din sistemul bancar din Republica Moldova, dar au fost lăsați să plece onorabil din sistemul judecătoresc.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal