Timp de doi ani, o companie din Turcia a efectuat doar 18% din lucrările de construcție a unui drum din Slobozia Mare

Timp de doi ani, o companie din Turcia a efectuat doar 18% din lucrările de construcție a unui drum din Slobozia Mare

Timp de doi ani, o companie din Turcia a realizat doar 18% din lucrările de construcție a unui drum de 18,2 kilometri din Slobozia Mare. Asta în condițiile în care, antreprenorul și-a asumat finalizarea proiectului până la sfârșitul lunii mai 2022, potrivit Administrației de Stat a Drumurilor (ASD), scrie mold-street. 

E vorba de compania Metag Insaat Ticaret AS din Turcia, care a câștigat licitația pentru construcția sectorului de drum național M3, ocolirea satului Slobozia Mare din raionul Cahul cu lungime de 18,29 kilometri, iar pe 31 ianuarie 2019 a semnat contractul cu ASD.

Astfel, au trecut mai mult de doi ani de la semnarea contractului, dar lucrările au avansat lent, gradul de efectuare a lucrărilor fiind doar de 18%.

Publicitate

Asta chiar dacă în 2019, Administrația de Stat a Drumurilor a transferat companiei din Turcia în avans, suma de 35,22 milioane lei pentru începerea și desfășurarea lucrărilor.

În cadrul unei conferințe online a ASD cu mediatorul din cadrul Comisiei de Adjudecare a Disputelor, Nigel Grout, reprezentanții antreprenorului Metag Inșaat Ticaret A.S.(Turcia) și companiei care supraveghează efectuarea lucrărilor de construcție, IRD Engineering (Italia), s-a discutat despre progresul lucrărilor de construcție la acest segment de drum, dar și dificultățile întâmpinate la executarea contractului și inconveniențele.

Potrivit ASD, în prezent, lucrările de construcție a tronsonului au fost conservate pentru perioada de iarnă cu instalarea semnalizării rutiere corespunzătoare și vor fi reluate în primăvara anului 2021 și ar urma să fie finalizate în mai 2022.

Un milion de euro pentru un kilometru de drum

Contractul prevede construcția unui nou sector de drum care va ocoli satul Slobozia Mare și a unei intersecții la sfârșitul acestuia, care se va conecta cu drumul existent M3 Chișinău-Giurgiulești.

Conform proiectului, drumul de ocolire a satului Slobozia Mare va fi construit în două benzi a câte 3,5 metri fiecare, iar lățimea acostamentelor va fi de 2,5 metri pe fiecare sens. Lungimea drumului va fi de 18,29 kilometri, iar costul lucrărilor - circa 18,28 milioane de euro (circa 380 milioane lei). Altfel spus, costul este de un milion de euro pentru un kilometru.

Banii provin dintr-un împrumut oferit Guvernului R. Moldova de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare.

Anterior, autoritățile au promis de mai multe ori că vor construi acest segment de drum. De exemplu construcția lui figura în planul pentru anii 2014-2016.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal