SPPS a sesizat Procuratura Generală. Mașinile de serviciu ar fi folosite în scop personal

SPPS a sesizat Procuratura Generală. Mașinile de serviciu ar fi folosite în scop personal

Mașinile de serviciu ale Serviciul de Protecție și Pază de Stat (SPPS) ar fi fost folosite în scop personal și chiar ar fi fost încredințate altor persoane peste hotarele țării. Despre asta anunță instituția, care a sesizat Procuratura Generală. 

Sesizarea a fost remisă miercuri, 24 februarie 2021. Totodată, SPPS spune că a anexat toate probele acumulate.

„Reiterăm, SPPS nu va tolera nici o abatere în cadrul Serviciului și va oferi tot sprijinul necesar organelor competente pentru a face claritate și a atrage la răspundere persoanele care ar fi prejudiciat bugetul statului și ar fi încălcat legea în timpul de aflării în exercițiul funcției”, se menționează în comunicatul instituției. 

La finele lunii ianuarie 2021, Serviciul de Protecție Internă și Pază de Stat (SPPS) a demarat mai multe anchete de serviciu, bănuind că mai multe acțiuni din perioada anilor 2019-2020 ar putea fi ilegale. Administrația spunea că este vorba de „un proces amplu de analiză a eficienței și funcționalității instituției”.

Iar pe 2 februarie, conducerea SPPS a anunțat că a depus o sesizare la Procuratura Generală în privința unui teren de 1,5 hectare de pe strada Vasile Lupu 28 din Chișinău. Administrația dorește să elucideze toate circumstanțele în care acest lot a fost transmis în gestiune economică instituției în anul 2017, iar în anul 2020 a fost înstrăinat fără avizul SPPS. Pe acest teren urmau să fie construite spații locative de serviciu pentru circa 100 de angajați ai instituției.

Iar pe 18 februarie, instituția s-a adresat cu o nouă sesizare la Procuratură, cerând investigarea modului în care au fost folosite bunurile instituției, suspectând interesul personal. 

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
SPPS bate, din nou, la ușa Procuraturii. Cere investigarea modului în care au fost folosite bunurile instituției

SPPS bate, din nou, la ușa Procuraturii. Cere investigarea modului în care au fost folosite bunurile instituției

SPPS cere repetat scoaterea barierelor de pe str. Maria Cebotari, dar Direcția Transport dă vina pe canalizare. Ceban: „Să nu găsiți vreo comoară de-a lui Ștefan pe acolo” (DOC)

SPPS cere repetat scoaterea barierelor de pe str. Maria Cebotari, dar Direcția Transport dă vina pe canalizare. Ceban: „Să nu găsiți vreo comoară de-a lui Ștefan pe acolo” (DOC)

O companie afiliată unui ex-director al SPPS a devenit proprietara centrului comercial „Megapolis Mall” (ZdG)

O companie afiliată unui ex-director al SPPS a devenit proprietara centrului comercial „Megapolis Mall” (ZdG)

SPPS a depus o sesizare la Procuratura Generală în privința unui teren care ar fi fost înstrăinat fără avizul instituției

SPPS a depus o sesizare la Procuratura Generală în privința unui teren care ar fi fost înstrăinat fără avizul instituției

OMS: Până acum nu a fost înregistrat niciun deces asociat variantei Omicron

OMS: Până acum nu a fost înregistrat niciun deces asociat variantei Omicron

Regia Autosalubritate, acuzată de mai multe nereguli în gestionarea necropolei de animale. Reacția instituției

Regia Autosalubritate, acuzată de mai multe nereguli în gestionarea necropolei de animale. Reacția instituției

Advertoriale
Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

La bancomatele maib cumperi și vinzi valută la cel mai bun curs 24/7

La bancomatele maib cumperi și vinzi valută la cel mai bun curs 24/7

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    După ce a rupt-o, a primit alta nouă. Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a primit în dar harta României Mari (FOCUS)
  • 2
    Bugetul de stat a ratat încasări de 4,66 miliarde de lei la importul de automobile
  • 3
    Aprobat de Guvern. Familiile cu venituri de până la 3100 lei vor primi ajutor pentru perioada rece a anului
  • 4
    Ședința unde se decide soarta candidatei Partidului Șor la Bălți: Dosarul, strămutat la Curtea de Apel
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.