Consiliul Concurenței printre câștigătorii Concursului de Promovare a Culturii Concurențiale 2014, care a fost organizat în Australia

Consiliul Concurenței printre câștigătorii Concursului de Promovare a Culturii Concurențiale 2014, care a fost organizat în Australia
Foto: competition.md

Consiliul Concurenței al Republicii Moldova a fost selectat printre câștigătorii Concursului de Promovare a Culturii Concurențiale 2014, în cadrul categoriei tematice ”Promovarea cooperării cu instituțiile publice relevante pentru a echilibra obiectivele de concurență cu interesul public”.

Acest concurs, organizat de Grupul Băncii Mondiale, are scopul de a spori gradul de conștientizare a societății privind rolul-cheie al autorităților de concurență în promovarea culturii concurențiale, precum și de a prezenta istoriile lor de succes.

Anunțul a fost făcut în cadrul celei de-a 14-a Reuniuni Anuale a Rețelei Internaționale de Concurență (ICN) care s-a desfășurat în perioada 27 aprilie - 1 mai, la Sydney, Australia. La eveniment au participat peste 400 delegați din peste 70 de state, printre care reprezentanți ai autorităților de concurență, juriști, reprezentanți ai mediului academic și ai mediului de afaceri, ș.a. Programul a abordat o gamă largă de probleme importante și actuale în domeniul concurenței, printre care reglementarea conduitei unilaterale fără a limita inovația, modalitatea în care cooperarea internațională poate eficientiza monitorizarea concentrărilor economice și identificarea cartelurilor, rolul autorităților de profil în calitate de promotori ai culturii concurențiale. De asemenea, anul acesta conferința s-a axat pe aspecte privind economia digitală și instrumentele de reglementare a concurenței care pot fi aplicate pentru a face față problemelor și provocărilor din acest domeniu.

În cadrul acestui concurs au fost selectați șase câștigători: Malawi,Kenya, El Salvador,Noua Zeelandă Moldova și Singapore. Consiliul Concurenței al Republicii Moldova a fost selectat printre câștigătorii Concursului de Promovare a Culturii Concurențiale 2014, în cadrul categoriei tematice ”Promovarea cooperării cu instituțiile publice relevante pentru a echilibra obiectivele de concurență cu interesul public”.

ICN este o rețea internațională a autorităților de reglementare a concurenței, care la moment (aprilie 2015) include 133 de instituții din 119 jurisdicții. Consiliul Concurenței al Republicii Moldova este membru al Rețelei Internaționale de Concurență începând cu luna iunie 2007.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Ucraina permite accesul automobilelor cu numere transnistrene pentru o perioadă de o lună

Ucraina permite accesul automobilelor cu numere transnistrene pentru o perioadă de o lună

Tinerii din Spania vor primi subvenții în sumă de 250 de euro pe lună pentru a se muta din casa părinților

Tinerii din Spania vor primi subvenții în sumă de 250 de euro pe lună pentru a se muta din casa părinților

Se caută o „ieșire diplomatică” din criza între Rusia și Ucraina. Antony Blinken se va întâlni Serghei Lavrov

Se caută o „ieșire diplomatică” din criza între Rusia și Ucraina. Antony Blinken se va întâlni Serghei Lavrov

Advertoriale
Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

  „Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

„Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Tot mai multe surse alternative de energie electrică. În R. Moldova există 27 de instalații eoliene (VIDEO)
  • 2
    Alocațiile românești, la ciorap: Ce sumă ar putea avea la majorat un copil care a adunat 18 ani indemnizația primită din partea țării vecine
  • 3
    Germania se angajează să garanteze securitatea Ucrainei în fața Rusiei
  • 4
    Guvernul va compensa 80% din creșterea tarifului la agentul termic. Compensațiile pentru consumul de gaz rămân neschimbate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.