Ce spune Ion Ceban despre ultima decizie a CNESP: „Dacă punem restricții îmbulzeala va fi și mai mare”

Ce spune Ion Ceban despre ultima decizie a CNESP: „Dacă punem restricții îmbulzeala va fi și mai mare”

Transportul public municipal va rămâne funcțional și în zilele de weekend. Cel puțin asta susține primarul general, Ion Ceban, care precizează că atât în cursul săptămânii cât și în zilele de odihnă  toate unitățile de transport vor fi scoase la linie.

„În momentul în care diminuăm sau restricționăm transportul, asta înseamnă că vom avea aglomerație și mai mare în stații și în unitățile de transport. Astăzi, pentru a controla și diminua aceste procese, nu avem cum. Dacă punem restricții îmbulzeala va fi și mai mare”, a scris Ceban pe pagina sa de Facebook.

Edilul este de părere că o alternativă ar fi identificarea soluțiilor pentru dotarea cu transport public a municipiului.

„Săptămâna viitoare, vom lansa 20 de troleibuze în mun. Chișinău. Vedem ce putem face cu licitația cu privire la autobuze, mă refer la licitația lansată internațional, inclusiv, cu publicarea în Jurnalul UE de achiziții publice, pentru achiziționarea a celor 100 de autobuze. Dacă m-ar fi ascultat consilierii municipali și ar fi făcut mai puțină politică în acest sens, deja în luna iulie trebuiau să fie autobuze în capitală. Populismul și demagogia ieftină costă. Următorul lucru, am rugat și parlamentul să ne dea o interpretare, pentru că ține de siguranța oamenilor. Noi trebuie să asigurăm foarte multe spitale. Medicii tot sunt obosiți”, a spus Ceban.

AGORA precizează că pe 26 februarie CNESP a aprobat decizia de a institui un regim special de activitate la nivel național, în perioada 1-15 martie 2021, inclusiv. Aceasta din cauza agravării situației pandemice. Astfel, școlile sistează activitatea cu prezență fizică a copiilor, iar angajatorii vor modifica programul de lucru pentru muncitori. Majoritatea vor munci la distanță. La fel, persoanele care intră în R. Moldova trebuie să prezinte test negativ la COVID-19.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.