Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat 3,5 miliarde de lei în primele două luni ale anului

Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat 3,5 miliarde de lei în primele două luni ale anului
Sursa foto: mold-street.com

În perioada primelor două luni ale anului 2021, Serviciul Vamal al R. Moldova a înregistrat încasări de  3,5 miliarde de lei. Indicele este în creștere cu 4,5 % față de aceeași perioadă a anului precedent.

În luna februarie a anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 2 miliarde lei, cu 5% mai mult, comparativ cu aceeași lună a anului 2020.  

Totodată, pe parcursul lunii trecute, au fost perfectate 41.418 declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 165.702 de traversări. Cele mai tranzitate posturi vamale au fost Leușeni și Sculeni, cu 43.756 și  respectiv, 28.013 traversări.

De asemenea, în perioada vizată au fost constatate 593 de încălcări ale legislației vamale, fiind întocmite 235 procese-verbale cu privire la contravenție și aplicate amenzi în sumă de peste 2 milioane lei.

În cadrul serviciului activează non-stop Centrul Unic de Apel, cu numărul +373 22 788 888, unde pot fi adresate întrebări. În luna februarie, ofițerii Liniei de informare au răspuns la 2 213 solicitări de informații cu privire la activitatea vamală.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Ţările NATO vor spori la peste 300.000 efectivul forţelor cu nivel de reacţie ridicat

Ţările NATO vor spori la peste 300.000 efectivul forţelor cu nivel de reacţie ridicat

Vladimir Putin ar urma să participe la summitul G20. Kremlin informează că liderul de la Moscova a acceptat invitația

Vladimir Putin ar urma să participe la summitul G20. Kremlin informează că liderul de la Moscova a acceptat invitația

Zelenski și Sandu, după întrevederea la Kiev: „Răspunsul la agresiunea rusă trebuie să fie comun” și „Vom colabora în domeniul economic și energetic”

Zelenski și Sandu, după întrevederea la Kiev: „Răspunsul la agresiunea rusă trebuie să fie comun” și „Vom colabora în domeniul economic și energetic”

Advertoriale
Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Grijile mari ale copiilor mici (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Rusia intră de azi în default tehnic: Țara este în incapacitatea de-ași îndeplini obligațiile față de creditorii externi
  • 2
    Primarul capitalei: Suntem chemați în judecată pentru anularea deciziei CMC privind tarifele la călătoria cu transportul public
  • 3
    Primele imagini din cadrul vizitei Maiei Sandu în Ucraina. Șefa statului a fost în Borodianca, Bucea și Irpini (FOTO. VIDEO)
  • 4
    Săptămâna începe cu ploi și temperaturi de până la +30. Cum va fi vremea în următoarele zile
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.