Spitalele municipale internează circa 60% din pacienții infectați cu COVID-19 la nivel național. Autoritățile susțin că situația la capitolul spitalizare rămâne a fi complicată la nivel municipal, la moment fiind insuficiente locuri în staționar, inclusiv la terapie intensivă. Din 1.500 de paturi destinate pentru tratarea pacienților infectați cu coronavirus, 1.488 de locuri sunt ocupate. Situația a fost discutată în cadrul ședinței de luni a serviciilor operative de la Primărie.
Primarul capitalei Ion Ceban a precizat că, pe parcursul anului 2020, pentru dezvoltarea infrastructurii medicale, tratamentul pacienților și protejarea cadrelor medicale, au fost alocați peste 108 milioane de lei.
„Actualmente este pregătită toată infrastructura necesară de vaccinare pentru etapa I și II. Iar în instituțiile medicale, cabinetele de vaccinare sunt activate cu personalul medical instruit”, susține Ceban.
Conform datelor din 28 februarie, la nivelul municipiului Chișinău, în total sunt înregistrate 80.257 de cazuri confirmate de coronavirus. Totodată, 67.480 de cazuri sunt recuperate, iar 1.254 de persoane au decedat. Sub supraveghere medicală, în prezent se află 11.523 de persoane.
Pe teritoriul municipiului este înregistrată o creștere constantă a numărului de îmbolnăviri prin infecția COVID-19, incidența fiind înaltă cu prezența cazurilor grave și foarte grave. De asemenea, se atestată o creștere esențială a cazurilor de îmbolnăviri în rândul copiilor cu vârsta între 13-17 ani.
În baza indicatorilor prezentați de Centrul de Sănătate Publică Chișinău, în capitală se menține starea de urgență în sănătate publică, pentru care a fost stabilit gradul de alertă „Cod Roșu".
Precizăm că, la 24 februarie, Primăria Chișinău a dispus suplimentarea numărului de paturi în spitalul Sfânta Treime, precum și în cadrul Centrului COVID-19 de la Moldexpo.
Vezi și aceste știri

Numărul cadrelor medicale, decedate de COVID-19, ajunge la 90 de cazuri: S-a stins din viață un chirurg ce activa la Spitalul Raional Cahul

Bilanț negru: COVID-ul a mai făcut 25 de victime în țara noastră

Ce scrie în acordul pe care-l vor semna cei care doresc să se vaccineze împotriva coronavirusului (DOC)
Advertoriale

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani
