Contract reziliat cu firma azeră care repara traseul Hîncești-Lăpușna. Lucrările urmau a fi finalizate în 2016

Contract reziliat cu firma azeră care repara traseul Hîncești-Lăpușna. Lucrările urmau a fi finalizate în 2016
tvrmoldova.md


Contractul care a prevăzut reparația traseului național Hînceşti-Lăpuşna, încheiat cu firma azeră Evrascon, a fost reziliat, anunță într-un comunicat Administrația de Stat a Drumurilor (ASD). Lucrările urmau a fi finalizate încă acum cinci ani, însă au fost efectuate în proporție de doar 45,4%.

ASD a inițiat procedura de încasare a garanției, iar antreprenorul urmează să achite o penalitate de întârziere de 10% din valoarea totală a contractului reziliat. 

Proiectul de reabilitare a drumului național R33, cu o lungime de 37,2 km, are o valoare totală de peste 18 milioane de euro, fiind finanțat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). 

Statul și firma azeră au mai semnat alte două contracte, despre care ASD spune că, la fel, ar putea fi reziliate. Compania urma să reabiliteze două segmente de drum, cu o lungime de 17,6 km și, respectiv, 22,1 km, parte a traseului național Chişinău-Ungheni-Sculeni. 

Primul sector de drum traversează orașele Vatra și Strășeni și are o valoare de peste 23 milioane de euro, alocați din mijloacele financiare ale Băncii Europene de Investiții (BEI). Acest sector este reparat în proporție de 85,5%. 

Al doilea segment trece prin localitățile Cornești, Romanovca și Pârlița din raionul Ungheni și are un cost total al lucrărilor de circa 15 milioane de euro, fiind finanțat din fondurile BERD. Acest tronson este reabilitat în proporție de 76,6%.

 ,,În conformitate cu prevederile celor trei contracte semnate cu Evrascon, lucrările de reabilitare a drumului național R33 și a segmentelor traseului național R1 trebuiau finalizate încă în anul 2016. Antreprenorul întâmpină greutăți de ordin financiar, rezilierea contractului privind reabilitarea traseului național R33, cu toate consecințele acesteia, fiind inevitabilă. În cazul în care Evrascon nu va putea asigura capacitatea de a continua lucrările de reabilitare a traseului național R1, contractele încheiate vor fi și ele reziliate”, a subliniat directorul general interimar al ASD, Veaceslav Potop. 

Totodată, ASD a dispus prezentarea unui plan de acțiuni în regim de urgență, dat fiind faptul că există riscul incapacității antreprenorului de a relua efectuarea lucrărilor de reparație, odată cu începerea sezonului cald.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
După trei ani de la demararea lucrărilor, drumul Hîncești - Lăpușna nu este gata nici pe jumătate. Ce spun autoritățile

După trei ani de la demararea lucrărilor, drumul Hîncești - Lăpușna nu este gata nici pe jumătate. Ce spun autoritățile

Trei localități din r. Ialoveni vor primi bani pentru reparația drumurilor distruse de ploi. Guvernul promite bani și pentru câteva gospodării din Ștefan Vodă

Trei localități din r. Ialoveni vor primi bani pentru reparația drumurilor distruse de ploi. Guvernul promite bani și pentru câteva gospodării din Ștefan Vodă

Peste 300 de milioane de euro lipsă pentru reparația drumurilor din R. Moldova. Dodon: Căutăm bani în afara țării

Peste 300 de milioane de euro lipsă pentru reparația drumurilor din R. Moldova. Dodon: Căutăm bani în afara țării

Advertoriale
Ludmila Dimitrachi, antreprenoare: „Timp de 17 ani în afaceri, pentru prima oară am primit un credit atât de rapid”

Ludmila Dimitrachi, antreprenoare: „Timp de 17 ani în afaceri, pentru prima oară am primit un credit atât de rapid”

REF MOLDOVA 2021: Tendințele în construcții rezidențiale și potențialul clădirilor verzi în Moldova (VIDEO)

REF MOLDOVA 2021: Tendințele în construcții rezidențiale și potențialul clădirilor verzi în Moldova (VIDEO)

Marina, fata cu ochi albaștri care a îmblânzit mașinile de asamblat tricotaje la Hermina (FOTO)

Marina, fata cu ochi albaștri care a îmblânzit mașinile de asamblat tricotaje la Hermina (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Atacatorul de la Universitatea din Perm, ucis de polițiști, după ce a opus rezistență
  • 2
    Ceban susține că ar fi urmărit: „Nu vă chinuiți să aflați unde sunt intrările în Primărie și în cabinet. Vă invit, welcome”
  • 3
    Rusia: O persoană necunoscută a deschis focul asupra profesorilor și studenților din cadrul Universității din Perm. Sunt morți și răniți (VIDEO)
  • 4
    Fostul deputat PDM Vladimir Andronachi a fost pus sub învinuire în dosarul „furtului miliardului”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.