Comisia juridică îi va propune plenului Parlamentului promovarea unei judecătoare din dosarul „Gemeni” la CSJ

Comisia juridică îi va propune plenului Parlamentului promovarea unei judecătoare din dosarul „Gemeni” la CSJ
poză simbol


Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități a avizat pozitiv numirea judecătoarei Tamara Chișca-Doneva în funcția de vicepreședinte al Curții Supreme de Justiție (CSJ). Asta a anunțat deputatul PAS și membrul comisiei respective, Sergiu Litvinenco, care a spus că „o astfel de decizie este sfidătoare și arată adevărata față a acestui Parlament”. Declarația vine în contextul în care judecătoarea a făcut parte din completul de la CSJ care s-a pronunțat pe cazul „Gemeni”, decizie în urma căreia Republica Moldova a fost condamnată la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO).

UPDATE 15:28: Subiectul numirii unor judecători la CSJ a fost examinat cu ușile închise în cadrul ședinței Comisiei parlamentare juridică, numiri și imunități, din 3 martie, fiindcă instituțiile de drept au prezentat informații cu caracter restricționat. Este explicația președintelui comisiei respective, socialistul Vasile Bolea.

Știrea inițială: „Un subiect atât de important a fost discutat cu ușile închise. Nu a fost asigurată transmisiunea live. Am întrebat președintele comisiei, mi s-a creat senzația că nu înțelege că astfel de subiecte sunt de interes public. Pentru susținerea doamnei Tamara Chișca-Doneva au votat patru deputați socialiști, deputatul din Partidul Șor Denis Ulanov și deputatul independent Eugeniu Nichiforciuc. Majoritatea PSRM - Șor este beton. Dacă lăsăm acest Parlament încă doi ani, putem stinge lumina în Republica Moldova”, a declarat Sergiu Litvineco în cadrul unei conferințe de presă.

Contactat de AGORA, președintele Comisiei parlamentare juridică, numiri și imunități, socialistul Vasile Bolea, nu ne-a răspuns la telefon, însă a menționat într-un mesaj că va reveni cu un apel.

Anterior, judecătoarea Tamara Chișca-Doneva spunea că decizia luată în cazul „Gemeni” a fost corectă.

În februarie 2020, CtEDO a obligat Republica Moldova să achite reclamanților din dosarul „Gemeni” în jur de 70 de milioane de lei. Premierul de atunci, Ion Chicu, i-a cerut șefului de la Justiție, Fadei Nagacevschi, să sesizeze Procuratura Generală pentru inițierea urmăririi penale în privința judecătorilor care au luat decizii care au prejudiciat statul. Iar ex-președintele țării, actualul lider al PSRM, Igor Dodon, propunea confiscarea averilor acestor magistrați.

Pe 5 martie 2020, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, anunța că instituția pe care o conduce va porni o procedură penală pentru a investiga cazul „Gemeni”, una care ar putea dura „foarte mult, poate câteva luni”. 

Cu un abonament anual de Ambasador AGORA, donăm împreună prânzuri calde pentru 63 de bătrâni. Ia un abonament anual.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Proprietarul SA Gemeni, gata să răscumpere o parte din costul despăgubirilor stabilite de CtEDO. Avocat: Am venit cu o ofertă la Guvern, dar nu am primit răspuns (VIDEO)

Proprietarul SA Gemeni, gata să răscumpere o parte din costul despăgubirilor stabilite de CtEDO. Avocat: Am venit cu o ofertă la Guvern, dar nu am primit răspuns (VIDEO)

Acționarii majoritari ai SA „Gemeni” acuză presiuni asupra CSJ. Sesizează conducerea țării printr-o scrisoare deschisă

Acționarii majoritari ai SA „Gemeni” acuză presiuni asupra CSJ. Sesizează conducerea țării printr-o scrisoare deschisă

Judecătoarea care a luat decizia în cazul „Gemeni”, desemnată în funcția de vicepreședintă a Curții Supreme de Justiţie

Judecătoarea care a luat decizia în cazul „Gemeni”, desemnată în funcția de vicepreședintă a Curții Supreme de Justiţie

Cazul „Gemeni”, în examinare la CSJ. Compania: Republica Moldova riscă să piardă alte 100 de milioane de euro la CtEDO

Cazul „Gemeni”, în examinare la CSJ. Compania: Republica Moldova riscă să piardă alte 100 de milioane de euro la CtEDO

Demisia magistratului care a judecat cazul „Gemeni” pentru care R. Moldova a pierdut la CtEDO, aprobată de Comisia juridică

Demisia magistratului care a judecat cazul „Gemeni” pentru care R. Moldova a pierdut la CtEDO, aprobată de Comisia juridică

Procuratura, despre cazul „Gemeni”: „Vor fi audiați judecători și vor fi studiate dosarele”

Procuratura, despre cazul „Gemeni”: „Vor fi audiați judecători și vor fi studiate dosarele”

Advertoriale
EU4Moldova: Startup City Cahul - laboratoare digitale pentru liceele din regiunea de sud a Republicii Moldova

EU4Moldova: Startup City Cahul - laboratoare digitale pentru liceele din regiunea de sud a Republicii Moldova

Tehnologia Tap to Phone este acum disponibilă în transportul public din Chișinău

Tehnologia Tap to Phone este acum disponibilă în transportul public din Chișinău

O bancă de la noi a lansat CredIT - program de finanțare dedicat specialiștilor în IT

O bancă de la noi a lansat CredIT - program de finanțare dedicat specialiștilor în IT

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Olga Gutium, despre meseria care i-a schimbat viața dar care nu există oficial în Moldova
    Oameni ca tine: Olga Gutium, despre meseria care i-a schimbat viața dar care nu există oficial în Moldova
  • Ana Sîtnic, despre cum să deschizi un restaurant în Chișinău, consecințele pandemiei și ce înseamnă o femeie puternică | Nota de Plată
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Au rămas numai cu „vrutul”. Candidații la funcția de prim-ministru care nu au mai ajuns șefi de guverne (AUDIO)
  • Nicolae Manolov - XOR, investiții din SUA, IT, venituri de 10.000.000 $ anual | Nota de Plată
  • Oameni ca tine| Xenia Muntean: „N-am făcut o școală la Oxford sau la Harvard dar pot să schimb viețiile a mii de oameni” (VIDEO)
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Cele mai mari greșeli de stil și piesele obligatorii în garderoba unei fashioniste, de la...
  • Când trebuie evitată apa minerală carbogazoasă?
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! Hotărârea Parlamentului prin care Domnica Manole a fost numită judecătoare CC a fost anulată
  • 2
    S-a găsit un nou judecător la CC: Deputații l-au numit pe Boris Lupașcu în funcție pentru un mandat de șase ani
  • 3
    „Ei pot face valuri cât doresc, dar decizia finală aparține magistraților”. Ce spun experții în drept constituțional, despre declarația socialiștilor privind uzurparea puterii de stat de către CC
  • 4
    România a scos Republica Moldova din lista țărilor cu risc epidemiologic. Moldovenii nu mai sunt obligați să stea în carantină
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.