De ce numirea judecătorilor la CSJ s-a examinat cu ușile închise. Explicația președintelui Comisiei juridică, numiri și imunități

De ce numirea judecătorilor la CSJ s-a examinat cu ușile închise. Explicația președintelui Comisiei juridică, numiri și imunități

Subiectul numirii unor judecători la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) și promovarea unor magistrați în cadrul aceleași instanțe a fost examinat cu ușile închise în cadrul ședinței Comisiei parlamentare juridică, numiri și imunități, din 3 martie, fiindcă instituțiile de drept au prezentat informații cu caracter restricționat. Este explicația președintelui comisiei respective, socialistul Vasile Bolea.

Astfel, s-a decis numirea în funcțiile de vicepreședinți ai CSJ a magistratelor Tamara Chișca-Doneva, din dosarul „Gemeni”, și Nadejda Toma, care a făcut parte din completul de judecători ce a menținut pedeapsa cu nouă ani de închisoare cu executare pe numele ex-premierului Vlad Filat în dosarul de corupere pasivă și trafic de influență.

Totodată, s-a dat aviz pozitiv pentru numirea în funcția de judecător la CSJ a Oxanei Robu, care se numără printre magistrații care au primit apartamente la preț preferențial în capitală, potrivit unei anchete RISE Moldova. Cu aviz pozitiv pentru numirea în aceeași funcție s-a ales Ghenadie Plămădeală, de la Judecătoria Chișinău.

În cazul judecătorilor Anatolie Minciună, care figurează în nouă cauze de condamnare a Republicii Moldova la CtEDO, și Nicolae Șova, care a figurat într-o investigație privind „afacerea” magistraților cu apartamente la preț preferențial, comisia a lăsat decizia de numire în funcția de magistrați la CSJ la latitudinea plenului Parlamentului.

Menționăm că magistrații au fost selectați în urma unui concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii.

În cadrul unei conferințe de presă, deputatul PAS Sergiu Litvinenco a criticat decizia conducerii Comisiei parlamentare juridică, numiri și imunități, de a examina cu ușile închise subiectul numirii unor magistrați la CSJ. Iar parlamentarul Dinu Plîngău, de la Partidul Platforma DA, a spus că va cere amânarea aprobării acestui subiect „până la dispariția tuturor conflictelor politice”.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.