Tulpina britanică de coronavirus, confirmată prealabil în R. Moldova. Aureliu Ciocoi: „Au fost transmise probe către laboratoarele din Germania”

Tulpina britanică de coronavirus, confirmată prealabil în R. Moldova. Aureliu Ciocoi: „Au fost transmise probe către laboratoarele din Germania”

În R. Moldova ar exista cazuri de infectare cu tulpina britanică a noului coronavirus. Despre aceasta a vorbit premierul interimar Aureliu Ciocoi în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV. Potrivit lui, autoritățile din sănătate au transmis mai multe probe ale unor pacienți către laboratoarele din Germania, care preliminar au confirmat prezența tulpinii britanice de COVID-19.

Potrivit Prim-ministrului interimar, transmiterea de probe către alte laboratoare străine se întâmplă în contextul în care R. Moldova nu dispune de condițiile necesare de depistare a noii tulpini.

„Din informația pe care o dețin eu au fost transmise în câteva laboratoare din Germania probele prelevate de la pacienții din Republica Moldova. Există răspunsul preliminar care confirmă tulpina britanică și suntem în așteptarea răspunsului oficial pe hârtie. Iată de ce mi-am permis să confirm public că ne confruntăm cu tulpina britanică a COVID-19 și asta se vede foarte limpede prin efectele pe care le observăm în ultima perioadă”, a menționat Aureliu Ciocoi.

Publicitate

Premierul interimar consideră că măsura de suspendare a zborurilor către Marea Britanie nu este eficientă, întrucât moldovenii ajung în țara respectivă pe alte căi.

„Degeaba suspendăm ruta Chișinău-Londra, dacă rămâne în vigoare ruta Istanbul- Chișinăusau alte rute care zboară spre și de la Chișinău. Am constat că fluxul de moldoveni care vin din Marea Britanie nu s-a stopat odată cu această decizie și atunci s-a decis decât să-i chinuim, să-i lăsăm să poată zbura direct”, a explicat prim-ministrul.

În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost confirmate alte 1.550 cazuri de infectare cu COVID-19, dintre care un caz de import din Marea Britanie.

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal