Termenul de privatizare a locuințelor a fost prelungit cu încă trei ani

Termenul de privatizare a locuințelor a fost prelungit cu încă trei ani

Persoanele care locuiesc în locuințe pasibile de privatizare conform Legii privatizării fondului de locuințe vor obține  dreptul de a le privatiza până la 31 mai 2024, având obligația de a înregistra dreptul de proprietate în modul stabilit prin Legea cadastrului bunurilor imobile.

Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat de Parlament în prima lectură.

Potrivit deputatului Vasile Năstase, proiectul a fost elaborat la solicitarea mai multor cetățeni care au dreptul la privatizarea locuințelor, însă, din diferite motive obiective sunt în imposibilitatea de a-și exercita acest drept până la data de 31 mai 2021, cum prevede legea în vigoare.

Proiectul de modificare a Legii cu privire la locuințe a fost înaintat de un grup de deputați ai Fracțiunii ACUM Platforma DA. Acesta urmează a fi votat în cea de-a doua lectură.  

În plen au fost lansate mai multe propuneri, inclusiv excluderea termenului în care pot fi privatizate locuințele. Propunerile urmează să fie examinate la pregătirea proiectului pentru lectura a doua.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Conflicte, fumat și satisfacerea nevoilor fiziologice în spații publice: Poliția cere Primăriei Chișinău să intervină în cazul protestatarilor adunați de Partidul Șor

Conflicte, fumat și satisfacerea nevoilor fiziologice în spații publice: Poliția cere Primăriei Chișinău să intervină în cazul protestatarilor adunați de Partidul Șor

Frica de reacția părinților și conflictele din familie - principalele motive pentru care copiii fug de acasă. Cum pot fi prevenite aceste cazuri

Frica de reacția părinților și conflictele din familie - principalele motive pentru care copiii fug de acasă. Cum pot fi prevenite aceste cazuri

Spînu: Gazprom ezită să confirme livrarea de gaze naturale pentru R. Moldova după 1 octombrie. Ce se întâmplă în caz de sistare a gazelor rusești

Spînu: Gazprom ezită să confirme livrarea de gaze naturale pentru R. Moldova după 1 octombrie. Ce se întâmplă în caz de sistare a gazelor rusești

Advertoriale
Recomandarea specialiștilor DAD Accountant: Cum să retragi bani din firmă și să nu dai faliment

Recomandarea specialiștilor DAD Accountant: Cum să retragi bani din firmă și să nu dai faliment

Ziua Națională a Vinului la Castel Mimi din acest an va fi primul eveniment alimentat integral cu energie electrică produsă din surse regenerabile

Ziua Națională a Vinului la Castel Mimi din acest an va fi primul eveniment alimentat integral cu energie electrică produsă din surse regenerabile

Château Purcari este cel mai bun producător din Moldova conform Mundus Vini Summer Tasting 2022

Château Purcari este cel mai bun producător din Moldova conform Mundus Vini Summer Tasting 2022

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu anunță deciziile luate de Consiliul Suprem de Securitate (LIVE)
  • 2
    Atac armat la o școală din Rusia: Cel puțin 13 oameni au fost uciși, dintre care șapte copii
  • 3
    Unul din acționarii principali ai celei mai mari bănci din R. Moldova cumpără șase parcuri solare (Mold-Street)
  • 4
    În lume se desfășoară 61 de conflicte armate. Cele mai multe dintre acestea sunt în Asia de Sud
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.