Patru femei și patru bărbați, față în față cu sărbătoarea de 8 martie (VIDEO)

Patru femei și patru bărbați, față în față cu sărbătoarea de 8 martie (VIDEO)

„Ce-și doresc femeile?”... Este una dintre cele mai vechi întrebări din lume. În ajunul zilei internaționale a Femeii, am încercat să vedem cum arată o zi perfectă în viziunea doamnelor. Pentru a echilibra balanța, am luat la întrebări și domnii. Ne-a interesat ce cred ei că își doresc femeile din viața lor în zi de sărbătoare, dar și în fiecare zi. De asemenea, inevitabil, am încercat să traducem răspunsurile în cifre, pentru a vedea în ce sumă își propun bărbații să-și încadreze darurile. 

Ziua Internațională a femeii (denumită generic Ziua femeii) este sărbătorită anual la data de 8 martie  și are scopul de a comemora atât realizările sociale, politicile și condițiile economice ale femeilor, cât și lupta împotriva discriminării și violenței care își fac încă simțită prezența în multe părți ale lumii. Ziua Internațională a Femeii a fost adoptată în 1977, printr-o rezoluție a Adunării Generale a ONU. ONU a sărbătorit pentru prima dată Ziua internațională a femeii pe 8 martie 1975 .

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
În satul în care primarul s-a ales de 8 martie a câștigat candidata democraților, cu o diferență de 21 de voturi

În satul în care primarul s-a ales de 8 martie a câștigat candidata democraților, cu o diferență de 21 de voturi

Schimbare de retorică? Dodon a inclus, în discursul său de 8 martie, drepturile femeilor, violența domestică și reprezentarea în politică (VIDEO)

Schimbare de retorică? Dodon a inclus, în discursul său de 8 martie, drepturile femeilor, violența domestică și reprezentarea în politică (VIDEO)

8 legi de 8 martie, solicitate pentru a promova egalitatea de gen în R. Moldova

8 legi de 8 martie, solicitate pentru a promova egalitatea de gen în R. Moldova

De 8 martie, locuitorii unui sat din Fălești își vor alege primarul

De 8 martie, locuitorii unui sat din Fălești își vor alege primarul

Locuitorii unei străzi din sectorul Râșcani au dat o petrecere chiar în mijlocul drumului. Ziua de 8 martie este sărbătoare dublă pentru ei (VIDEO)

Locuitorii unei străzi din sectorul Râșcani au dat o petrecere chiar în mijlocul drumului. Ziua de 8 martie este sărbătoare dublă pentru ei (VIDEO)

Au uitat de griji în ajun de 8 martie: Iată cum s-au distrat în pijamale peste 150 de femei (VIDEO)

Au uitat de griji în ajun de 8 martie: Iată cum s-au distrat în pijamale peste 150 de femei (VIDEO)

Advertoriale
Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Philip Morris lansează Disrupt Camp. O competiție online pentru studenții din Moldova, Georgia și Armenia

Philip Morris lansează Disrupt Camp. O competiție online pentru studenții din Moldova, Georgia și Armenia

 Cel mai bun angajator: Compania JTI Moldova a primit titlu de „Cel mai Bun Angajator” timp 9 ani consecutiv (VIDEO)

Cel mai bun angajator: Compania JTI Moldova a primit titlu de „Cel mai Bun Angajator” timp 9 ani consecutiv (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Moldova intră în Cod Roșu: Toate școlile, de luni, trec în regim online pentru o perioadă de două săptămâni. Ce alte restricții au fost impuse
  • 2
    Tauber evită să zică cât o costă naveta Bălți-Chișinău, dar spune că ar putea închiria un apartament în nordul țării
  • 3
    Aprobat de Parlament! În R. Moldova se instituie stare de urgență (VIDEO)
  • 4
    Rusia: „Nu vom ataca, lovi sau invada Ucraina. Efectuăm doar manevre și transferăm trupe pe propriul teritoriu”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.