Bugetul de stat a acumulat în luna martie 2015 venituri mai mari cu 1,439 miliarde de lei, față de aceeași perioadă a anului precedent. Ministerul Finanțelor a oferit o explicație pentru Agora referitor la sursele care au adus la creșterea veniturilor acumulate în perioada respectivă.
În luna martie 2015 la Bugetul de stat s-au acumulat venituri în sumă de 4,42 miliarde lei, ceea ce este cu 1,793 miliarde lei mai mult față de luna precedentă. Comparativ cu luna martie a anului precedent, veniturile bugetelor administrate de către Guvern s-au majorat cu 1,43 miliarde lei.
Creșterea semnificativă a veniturilor a provocat multe comentarii ale analiștilor, care nu au putut găsi un motiv clar al surselor, care au dus la acumulărilor mai mari în Buget.
Ministerul Finanțelor a oferit pentru Agora o explicație a provenienței veniturilor mai mari „Conform Legii nr.267 din 1 noiembrie 2013 privind modificarea și completarea unor acte legislative, prin care au fost operate modificări la Legea privind finanțele publice locale și Codul fiscal, au fost instituite noi reguli de formare a bugetelor locale, noi relații interbugetare și noi condiții de funcționare a sistemului finanțelor publice locale. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2014 pe patru Unități Autonome Teritoriale pilot, și din 1 ianuarie 2015 pentru toată țara, la bugetul de stat se transferă o parte din impozitul pe venit al persoanelor fizice și toată suma impozitului pe venitul persoanelor juridice (cu excepția Găgăuziei).
Totodată, deprecierea monedei naționale față de valutele străine, a influențat la încasările TVA, accize, impozite asupra comerțului exterior.”
Astfel, o parte din majorare este de natură contabilă, grație transferului în Bugetul de stat a unei părți din impozitul pe venit al persoanelor fizice și juridice. În rest majorările au fost influențate de deprecierea leului fapt care a adus încasările mai mari de TVA, accize, impozite asupra comerțului exterior.
Vezi și aceste știri

Cerul s-a făcut verde. Imagini cu furtuna neobișnuită din SUA (FOTO)

Rusia îndeamnă R. Moldova să aibă o poziție echilibrată cu privire la primirea ajutorului militar din Occident
