
Federația de Tir din Republica Moldova înregistrează impedimente în procesul de antrenament
Federația de Tir din Republica Moldova anunță că se confruntă cu probleme. „Federația de Tir este supusă unui atac fără precedent prin intimidarea membrilor biroului FTRM, discreditarea antrenorilor și sportivilor, periclitarea activității sportive”, se arată în comunicatul emis de instituție.
・
Potrivit președintelui Federației de Tir din Republica Moldova, Arcadie Bostan, se creează impedimente la procesul de antrenament, în an olimpic, a sportivilor ce practică acest gen de sport, la procedura de înregistrare a armelor, păstrare în locuri special destinate.
„În ultima perioadă, în unele surse de informare în masă, afiliate unor forțe politice, au apărut informații denigratoare la adresa federației. Declarăm pe proprie răspundere că acestea sunt niște insinuări ce știrbesc și denigrează imaginea federației și a specialiștilor din domeniu, care și-au dedicat viața pentru aceasta”, se mai precizează în comunicatul de presă.
Proba de tir a înregistrat mai multe performanțe. La Jocurile Olimpice de la Sydney (2000) Oleg Moldovan a cucerit medalia de argint la 10 metri țintă mobilă. După încheierea carierei sportive, Oleg Moldovan educă, alături de alți antrenori, sportivi de performanță.