Procurorii au deferit justiţiei o cauză penală în care un avocat din mun. Bălţi este învinuit de comiterea actelor de corupţie. Potrivit Serviciului Nord al Procuraturii Anticorupţie, în vara anului trecut, acordând asistenţă juridică unui client învinuit de comiterea tâlhăriei, avocatul a pretins şi primit de la mama acestuia 3.000 de euro pentru a-l determina pe judecător să emită o pedeapsă non-privativă de libertate.
Avocatul susținea că are influenţă asupra magistratului care se ocupă de caz. Ulterior, instanţa de fond l-a condamnat pe clientul său la o pedeapsă cu suspendare, însă, mai târziu instanţa superioară l-a condamnat la închisoare cu suspendare.
Iniţial, avocatul i-a promis clientului său că va restitui banii în caz că acesta va fi condamnat la închisoare, însă ulterior a refuzat să restituie banii, motivând că suma respectivă a primit-o pentru serviciile acordate, deşi nu a eliberat clientului careva bonuri de încasare a banilor.
Actualmente, este iniţiat un control al activităţii avocatului privind veridicitatea calculării şi achitării de către acesta a impozitelor în bugetul de stat.La moment inculpatul are interdicţia de a părăsi hotarele ţării, iar dacă va fi recunoscut vinovat de cele incriminate, acesta riscă o pedeapsă de până la șase ani închisoare.
Vezi și aceste știri

Zelenski susține că aproape toți oamenii blocați în subsolurile uzinei Azovstal au fost evacuați

Maia Sandu despre nivelul înalt de inflație: Toate instituțiile statului trebuie să-și facă treaba mai bine decât și-au făcut-o până acum
