La fel, 20% din participanții la sondaj au spus că e necesară reabilitarea căilor de acces, care se află într-o stare degradantă, și construcția rețelelor de apeduct și canalizare. Alți peste 14% din respondenți s-au pronunțat pentru reparația școlilor și grădinițelor.
„Aceasta se referă la grădinițele și școlile din Băcioi, pregătirea terenului pentru grădinița din orașul Sângera, (la care am alocat 7,5 milioane de lei, însă aici a fost necesară reconfigurarea lucrărilor realizate anterior), grădinița din Colonița, dar și din alte localități. Sperăm că în continuare vom putea susține aceste demersuri”, a spus primarul general Ion Ceban.
În acest context, primarii de suburbii au fost îndemnați să se orienteze pe aceste proiecte, „mai ales cei care au suficienți bani în conturi și chiar și peste 100 de milioane de lei”, potrivit edilului capitalei.
Potrivit Primăriei Chișinău, 22.300 de persoane din orașele, comunele și satele din componența municipiului au participat la sondajul lansat pe pagina web suburbii.chisinau.md.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.