O schemă de amploare, specializată în contrabanda cu țigări, a fost deconspirată de autoritățile din Republica Moldova. Potrivit Ministerului de Interne, 38 de persoane sunt cercetate în dosar și se presupune că veniturile obținute din comercializarea țigărilor ar ajunge la un milion de euro.
Documentarea grupării infracționale a început anul trecut, când au fost înregistrate cazuri singulare de transportare ilicită a țigărilor din Republica Moldova în România. Ulterior, oamenii legii au reușit să stabilească legătura dintre mai multe cazuri și să identifice liderii grupărilor.
Astfel, au avut loc peste 20 de percheziții, în cadrul cărora a fost ridicate mai multe obiecte, între care arme de vânătoare, cartușe, 600 de telefoane mobile și 100 de cartele SIM, tehnică de calcul, produse de tutungerie, dar și mai multe bărci, care ar fi foost folosite la transportarea țigărilor în România peste râul Prut.
„Pe parcursul acestor investigații au fost reținute 38 de persoane, dintre care opt persoane au mandat de arest de 30 de zile și unul dintre ei care era complice este anunțat în urmărire penală”, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă Ion Țurcan, viceministrul Afacerilor Interne, adăugând că unii dintre figuranți au și cetățeni românească.
Potrivit informațiilor prezentate, în această schemă ar fi fost implicat și un polițist de frontieră care facilita trecerea țigărilor. „El avea rolul de a coordona activitatea acestor membri au grupării infracționale. Valoarea întregii activități a grupării infracționale se estimează la un milion de euro, acesta este venitul presupus al infractorilor, dar nu vorbesc de costul mărfii”, a declarat Radu Patrașcu, șeful Direcției investigații speciale a Poliției de Frontieră.
Oamenii legii au anunțat că vor continua investigații și perchezițiile, în vederea identificării altpr persoane implicate în această scehmă.
Vezi și aceste știri

Gazul din Moldova, la fel de scump ca în Suedia. Cât costă un metru cub la vecini și în alte țări de pe continentul european

Scholz şi Macron, într-o discuție la telefon cu Putin: I-au cerut „negocieri directe serioase” cu Zelenski
