Președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a convocat, marți, o nouă ședință cu participarea membrilor Guvernului în exercițiu, în frunte cu prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi. Membrii Cabinetului de miniștri au examinat posibilitatea procurării vaccinului cu derogare de la Legea privind achizițiile publice.
Premierul interimar a reconfirmat faptul identificării mijloacelor financiare necesare pentru achiziționarea vaccinelor anticoronavirus.
Modalitatea procurării acestora urmează să fie discutată la ședința Biroului permanent al Parlamentului, de comun cu prim-ministrul interimar și cu secretarii de stat ai ministerelor de resort.
Precizăm că, la data de 5 martie, Greceanîi i-a convocat pentru a doua oară în ședință pe premierul interimar al țării, precum și pe unii membri ai Guvernului. Oficialii au discutat despre măsurile necesare în contextul situației epidemiologice din țară.
În cadrul ședinței de săptămâna trecută, premierul interimar, Aureliu Ciocoi, a declarat că au fost identificați banii necesari pentru achiziționarea unui lot de aproape un milion de doze de vaccin. Potrivit acestuia, în scurt timp, vor demara procedurile pentru procurarea vaccinurilor.
Acesta a menționat că pentru prima etapa au fost găsite „aproape 600 de milioane de lei moldovenești, care pot fi redirecționate exact spre procurarea vaccinurilor”.
Vezi și aceste știri

Aureliu Ciocoi, convocat repetat de Zinaida Greceanîi. Executivul declară că a găsit bani pentru un milion de doze de vaccin

Câți bani sunt prevăzuți pentru procurarea vaccinurilor împotriva COVID-19: „Guvernul are aproape 600 de milioane de lei”

Procesul de vaccinare din R. Moldova poate fi monitorizat online. A fost lansată o platformă națională de informare
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
