Asociația Națională a Restaurantelor și a Localurilor de Agrement din Republica Moldova (MĂR) se declară îngrijorată de avertizarea Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică (CNESP) cu privire la sistarea activității sectorului. Prin intermediul unui comunicat de presă, asociația susține că ar fi oportun ca deciziile să fie luate în baza principiului „corectitudinii, obiectivității și al raționalității”.
„Nu este corect să sufere un sector întreg din cauza unor cazuri unitare. Ne exprimăm deschiderea de a găsi soluții legale de înăsprire a sancțiunilor pentru cei care au o activitate ilegală după ora 22:00, chiar până la suspendarea activității individuale a acestora, prin retragerea dreptului de funcționare pe un termen determinat. Suntem ferm convinși că instituțiile responsabile, cu funcții de control și monitorizare, pot găsi pârghii legale și decisive în acest sens, fără a afecta întregul sector HoReCa”, a declarat președinta MĂR, Aneta Zasavițchi.
De asemenea, asociația insistă ca autoritățile responsabile de gestionarea crizei sanitare să ofere un plan etapizat, pentru a le asigura agenților economici predictibilitate la capitolul înăspririi sau relaxării anumitor restricții, în baza unor indicatori măsurabili:
„Importanța identificării unei persoane de contact din partea CNESP este iminentă pentru mediul de afaceri întru menținerea unui dialog permanent, iar, după caz, clarificarea sau inițierea unor prevederi normative în hotărârile comisei. Sectorul HoReCa este la limita supraviețuirii. Astăzi, avem nevoie de suportul statului, întrucât deciziile emotive bazate pe cazuri unitare vor duce la distrugerea unui întreg sector”.
AGORA precizează că, pe 9 martie, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) a emis un avertisment prin care solicită cluburilor de noapte și restaurantelor să respecte măsurile epidemiologice. În caz contrar, activitatea acestora ar urma să fie sistată.
Declarația vine după ce, în urma mai multor controale efectuate de poliție, au fost inițiate 247 de procese contravenționale.
Activitatea cluburilor de noapte este restricționată prin decizia CNESP din 15 februarie. Potrivit Codului Contravențional, persoanele fizice care nu respectă măsurile de profilaxie și combatere a bolilor pandemice riscă o amendă de la 2.000 până la 5.000 de lei, iar persoanele juridice – de la 10.000 până la 35.000 de lei. În cazul încălcării repetate a deciziilor CNESP, vizitatorii riscă amenzi până la 25.000 de lei, în timp ce administratorii localurilor pot fi sancționați cu până la 75.000 de lei.
Vezi și aceste știri

Ziua - pandemie, noaptea - nebunie: Mai mulți tineri, surprinși de oamenii legii într-un club de noapte (VIDEO)

Protestul HoReCa: Mai multe localuri de alimentație publică au stins luminile pentru două minute în semn de nemulțumire (VIDEO)

MĂR solicită autorităților eliminarea restricției care impune închiderea localurilor la ora 22:00 (DOC)
Advertoriale

Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni
