Peste 30 de mln de lei: Mobiasbanca împarte dividende acționarilor

Peste 30 de mln de lei: Mobiasbanca împarte dividende acționarilor

Acționarii Mobiasbanca vor primi în acest an dividende în sumă totală de 30,2 mln lei, ceea ce constituie aproape 30% din profitul net. Fiecare acționar va primi câte 3,03 lei per acțiune. O decizie în acest sens a fost aprobată în cadrul Adunării generale anuale a acționarilor.

Valoarea dividendelor a crescut cu 37% în comparație cu anul precedent. Adunarea Generală a Acționarilor a decis că profitul rămas după achitarea dividendelor să fie trecut la capitolul „Profit nedistribuit” pentru susţinerea Băncii în mediul economic complex și să permintă dezvoltarea continuă a acesteia.

Potrivit reprezentanților băncii, în anul 2014 principalii indicatori financiari ai BC “Mobiasbancă - Groupe Société Générale” S.A. au înregistrat o evoluţie pozitivă. Astfel, numărul clienţilor activi a crescut cu circa 11%, activele totale ale Băncii au crescut cu aproape 30%, portofoliul de credit a crescut cu 24%, atât pentru persoane fizice, cât și pentru clienți corporativi. Portofoliul de depozite a crescut cu 39% față de anul trecut. Evoluţia indicatorilor de eficienţă a fost una ascendentă. Venitul Net Bancar a crescut cu 17% în timp ce cheltuielile au crescut cu numai 5,5%. Profitul net a crescut cu 43% față de anul precedent (peste 102 mln. lei), ceea ce a favorizat și creșterea rentabilității capitalului.

Menționăm că acţionarul principal al Mobiasbancă este Société Générale (67,85%), unul dintre cele mai mari grupuri bancare din zona euro, ale cărui servicii sunt utilizate de 32 milioane clienţi din întreaga lume. Din acționari mai fac parte BRD - Groupe Société Générale cu o cotă de 20%, Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, cu 8,84%, acţionarii minoritari - 3,31%.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.