Dorin Drăguțanu: Cele trei bănci nu aveau lichidități pentru a face transferuri de 13 miliarde lei, la finele anului trecut

Dorin Drăguțanu: Cele trei bănci nu aveau lichidități pentru a face transferuri de 13 miliarde lei, la finele anului trecut
Foto: Agora.md

În cadrul conferinței care a avut loc astăzi la Banca Națională, Dorin Drăguțanu a vorbit despre tranzacțiile frauduloase de miliarde de lei, care au fost făcute la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, înainte și după impunerea administrării speciale.

Guvernatorul Băncii Națioanle a declarat în cadrul unei conferințe care a avut loc de astăzi că „în perioada 24-26 noiembrie au avut o serie de tranzacții suspicioase de a fi frauduloase și care nu au fost cunoscute de BNM, la acel moment. Am reușit să obținem informațiile respective după intrarea în administrarea specială a celor trei bănci.

În a doua jumătate a lunii noiembrie 2014 a fost o încercare de a ascunde natura adevărată a tranzacțiilor efectuate și a creditelor acordate pe parcursul anilor, precum și de a distruge documentelor pe suport hârtie și format electronic. Ulterior administratorii Băncii Naționale au depus eforturi pentru a reface aceste documente.

Informațiile, precum că în decurs de câteva zile au ieșit sume colosale de  zeci de miliarde, sunt neverosimile. La acea perioadă băncile respective nu aveau lichidității de 13 miliarde de lei. Ceea ce s-a întâmplat atunci este o operațiune de tip „titirez”. S-a utilizat o sumă mai mică de lichidități reale, care s-au rotit de foarte multe ori pentru a oferi posibilitate băncilor să efectueze anumite înregistrări contabile și să ascundă urmele creditelor neperformante.

La aceste trei bănci nu a avut loc scoaterea banilor, în sensul că cineva a luat 13 miliarde de lei în valiză sau avut loc transferuri rapide în toată suma, care s-au dus într-o direcție necunoscută. O bancă poate pierde banii din credite neperformante, ori din alte investiții care nu sunt nereușite.

Creditele neperformante au fost acordate de Banca de Economii în special, dar și de celelalte două bănci, pe durata existenței lor.

Scopul investigației din faza a doua este de a găsi firul tranzacțiilor, pe fiecare credit în parte, a vedea care a fost finalitatea acestor credite și acestor transferuri bănești pe durata de 2-3 ani sau cu o dată anterioară, dacă va fi vorba de sume mari care vor trezi interesul inspectorilor.

Creditele neperformante s-au acumulat în timp. În luna noiembrie 2014 s-a încercat ascunderea urmelor: ștergerea de fișiere electronice, dosare de credite, care se presupun a fi arse,” a declarat Dorin Drăguțanu.

Guvernatorul Băncii Naționale a mai spus că „investigația inițială a companiei Kroll a avut scopul de a evolua în mod independent și obiectiv dacă problemele identificate de Banca Națională sunt susținute de evidențe, dacă avem de a face cu o fraudă de proporții mari și de a stabili dacă există o probabilitate rezonabilă de recuperare a acestor fonduri deturnate. Concluzia companiei Kroll a fost că merită de încercat să se meargă pe faza a doua a investigației detaliate, care va lua mai mult timp și va fi mai costisitoare.

Banii nu se evaporă ei undeva sunt: fie în conturi bancare, fie investiții în companii sau alte active financiare, fie în imobile. Experții urmează să identifice aceste fonduri și prin proceduri specifice pentru fiecare țară unde vor fi găsite, inițial de a asigura executarea acestor active și ulterior recuperarea lor.”   

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
PODCAST | Scott Greytak: Lupta împotriva corupției reprezintă un interes de securitate națională

PODCAST | Scott Greytak: Lupta împotriva corupției reprezintă un interes de securitate națională

Urmărirea penală în privința șefului Oficiului Ciocana al Procuraturii Chișinău, terminată

Urmărirea penală în privința șefului Oficiului Ciocana al Procuraturii Chișinău, terminată

Criza din Ucraina, discutată la Beijing. Putin și Xi Jinping se vor întâlni cu ocazia Jocurilor Olimpice de iarnă

Criza din Ucraina, discutată la Beijing. Putin și Xi Jinping se vor întâlni cu ocazia Jocurilor Olimpice de iarnă

Advertoriale
Maib reinventează aplicația mobilă și Internet Bankingul pentru Business Banking

Maib reinventează aplicația mobilă și Internet Bankingul pentru Business Banking

Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Radiografia succesului (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Radiografia succesului (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Rusia respinge solicitarea Republicii Moldova de retragere a trupelor ruse din Transnistria: „Afirmații departe de realitatea istorică”
  • 2
    Ungaria anunță că nu va sprijini Ucraina în fața Rusiei. Ce motiv invocă Budapesta
  • 3
    Serghei Lavrov: „Dacă depinde de Rusia, nu va fi război” cu Ucraina. Propunerile Statelor Unite, mai bune decât cele venite de la NATO
  • 4
    Ultimă oră! Un m3 de gaze va costa 15,18 lei cu TVA. ANRE a aprobat noul tarif care se va aplica din 1 ianuarie curent. Reacția directorului MoldovaGaz (DOC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.