
UE alocă 33,7 miliarde de euro pentru digitalizare: „Cetăţenii vor beneficia de conexiuni mai rapide şi reziliente pentru îmbunătăţirea învăţării online”
UE a alocat 33,7 miliarde de euro pentru investiţiile în reţelele de infrastructuri din sectorul digital, energetic şi al transporturilor. În acest sens, Comisia Europeană salută acordul la care au ajuns Parlamentul European şi Consiliul UE.
・
Programul privind Mecanismul pentru Interconectarea Europei va sprijini dubla tranziţie verde şi digitală, contribuind la realizarea obiectivelor Pactului verde european şi ale deceniului digital, transmite Agerpres.
De asemenea, programul va sprijini obiectivele Strategiei pentru o mobilitate sustenabilă şi inteligentă, punând bazele abordării prin care sistemul de transport al UE îşi poate realiza transformarea verde şi digitală şi poate deveni mai rezilient la crizele viitoare. După cum se subliniază în Pactul verde european, rezultatul va fi o reducere cu 90% a emisiilor până în 2050, obţinută graţie unui sistem de transport inteligent, competitiv, sigur, accesibil şi la preţuri abordabile. Programul va acorda totodată prioritate modurilor de transport care respectă mediul, cum ar fi calea ferată, precum şi dezvoltării punctelor de încărcare pentru vehiculele care utilizează combustibili alternativi.
„În acelaşi timp, cetăţenii săi vor beneficia de conexiuni mai rapide şi reziliente pentru îmbunătăţirea învăţării online, un acces la servicii digitale mai eficiente şi un potenţial crescut în ceea ce priveşte colaborarea la distanţă. Noul MIE-Digital va fi unul dintre instrumentele noastre cheie pentru sprijinirea conexiunilor transfrontaliere prin fibră şi a celor 5G, asigurând faptul că toţi cetăţenii şi toate întreprinderile vor beneficia de servicii digitale inovatoare şi de sporirea numărului locurilor de muncă şi a oportunităţilor sociale şi economice", arată Comisia Europeană.