Un ac din aur pentru cravată – cadou pentru un angajat al Guvernului. Darul a ajuns la CNA

Un ac din aur pentru cravată – cadou pentru un angajat al Guvernului. Darul a ajuns la CNA
poză simbol, sursa: pinterest.com


După ce, anul trecut, Guvernul Chicu a schimbat modalitatea de declarare a cadourilor primite de către funcționari, în unul dintre registrele de cadouri a apărut o mențiune interesantă: Secretarul general adjunct al Guvernului, Adrian Ermurachi, a primit un ac din aur pentru cravată, de la una dintre participantele la un concurs pentru o funcție publică. Centrul Național Anticorupție (CNA) a verificat circumstanțele și s-a ajuns la decizia de a restitui cadoul către cea care l-a oferit, scrie moldovacurata.md.

Printr-o hotărâre aprobată la 26 februarie 2020, Guvernul a stabilit reguli noi la declararea cadourilor pe care le primesc funcționarii în exercițiul funcțiunii. Astfel, darurile au fost împărțite în „admisibile” și „inadmisibile”. Respectiv, de atunci, instituțiile au fost obligate să țină câte două registre, pentru fiecare tip de cadou. Până atunci era doar unul. Valoarea totală a cadourilor admise, oferite din politețe sau cu prilejul acțiunilor de protocol, nu trebuie să depășească 1.000 de lei, cumulativ, pe durata unui an.

La puținele instituții de stat care au publicat registrul cadourilor inadmisibile paginile sunt goale. În Registrul Guvernului pentru anul 2020 a apărut însă o mențiune curioasă. La 13 noiembrie 2020, secretarul general adjunct al Guvernului, Adrian Ermurachi, a primit, cu ocazia zilei de naștere, un ac din aur pentru cravată de la Violeta Melnic, o persoană care atunci candida la o funcție publică, în cadrul unui concurs organizat de Cancelaria de Stat. În Registru se spune că Ermurachi a primit o broșură a Institutului de Relații Internaționale din Moldova, în care se afla o felicitare, iar în ea – un ac din aur pentru cravată, în baza fișei de lângă ac. Beneficiarul susține că nu a știut ce se află în broșura primită. Când a găsit acul, l-a declarat, l-a trecut în registru și l-a predat la CNA, trei zile mai târziu, așa cum prevede legea.

Solicitată de Moldova Curată, Violeta Melnic, doctor în drept, a confirmat că a oferit un asemenea cadou, în timp ce își depusese dosarul pentru o funcție publică: „E o funcție foarte mică, de consultant principal, la care am trecut concursul de trei ori și niciodată nu am fost selectată, din motive subiective. Eu sunt conștientă de cunoașterea mea în domeniul respectiv. Mulțumesc că m-ați informat că în registru este o așa inscripție. Nu știam”.

Cadoul se află acum la CNA

Câteva luni mai târziu, în martie 2021, CNA a spus că a audiat părțile, iar persoana care a oferit cadoul a declarat că a făcut-o din politețe, „dar pentru că acesta nu a fost acceptat, ar vrea să-l recupereze”.

„Analizând partea legală a acţiunilor persoanelor vizate, nu au fost constatate circumstanţe sau alte probe care ar indica componenţa infracţiunii de corupere activă. Funcţionarul Cancelariei a declarat că nu a observat cadoul şi nici nu a putut intui valoarea acestuia, accesoriul fiind pus într-o felicitare, iar persoana care l-a transmis a susţinut că acest cadou nu l-a oferit pentru a obţine avantaje sau foloase, ci din simpatie şi politeţe. În acest sens, urmează a fi respectate procedurile legale pentru restituirea cadoului şi finalizarea examinării. În prezent, acul pentru cravată, care nu este calificat ca obiect al vreunei infracţiuni, se află la CNA, urmând ca acesta să fie transmis proprietarei, la finalizarea tuturor procedurilor de încheiere a investigaţiei”, a explicat instituția.

CNA a mai spus că acesta este primul caz, de asemenea anvergură, legat de cadourile inadmisibile, gestionat de instituție, „or, evidenţa cadourilor admisibile/inadmisibile ţine de fiecare entitate publică în parte, iar autorităţile sunt responsabile de gestionarea a astfel de situaţii de sinestătător”. 

Ce alte cadouri au primit funcționarii în 2020, vezi AICI.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Președinția, în mandatul lui Dodon, a cumpărat două telefoane „iPhone 11 Pro”. PSRM: „Au rămas la dispoziția actualilor consilieri ai Maiei Sandu”

Președinția, în mandatul lui Dodon, a cumpărat două telefoane „iPhone 11 Pro”. PSRM: „Au rămas la dispoziția actualilor consilieri ai Maiei Sandu”

Igor Dodon, cu un nou ceas pe mână. Accesoriul ar costa aproape 1.500 de euro

Igor Dodon, cu un nou ceas pe mână. Accesoriul ar costa aproape 1.500 de euro

Funcționarii vor putea primi cadouri de până la 1.000 de lei pe parcursul unui an

Funcționarii vor putea primi cadouri de până la 1.000 de lei pe parcursul unui an

Advertoriale
Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Dumitru Pulbere revine temporar în cadrul CSP. Curtea Constituțională a suspendat decretul președintei Sandu
  • 2
    Directorul adjunct al ANP, învinuit de „păstrarea ilegală a munițiilor” și „păstrarea neglijentă a armelor de foc și a munițiilor” a fost achitat
  • 3
    Prețul la carburanți: Motorina se scumpește, iar benzina se ieftinește. Iată plafonul stabilit de ANRE
  • 4
    Focar în trafic! Soluțiile chișinăuienilor pentru ambuteiajele din centrul capitalei: Fără construcții multietajate și cu piețe în afara orașului (VIDEO/FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.