Deputat PAS: Am intrat în posesia mai multor documente care arată cum CFM a fost furată. Se referă la furtul de motorină și vânzarea biletelor (DOC)

Deputat PAS: Am intrat în posesia mai multor documente care arată cum CFM a fost furată. Se referă la furtul de motorină și vânzarea biletelor (DOC)

Deputatul PAS Radu Marian susține că ar fi intrat în posesia mai multor documente care ar arată modul în care Calea Ferată a Moldovei (CFM) „a fost furată sistematic în ultimii ani, iar persoanele responsabile de oprirea acestora au mușamalizat cazurile”. Documentele s-ar referi la furtul de motorină din locomotive și vânzarea biletelor de pasageri.

„La analiza unei singure locomotive, în perioada decembrie 2018 - septembrie 2020, s-a constatat că furtul de motorină a atins cifra de 325 de tone. La un consum declarat de motorină de 781 de tone, consumul real de ulei trebuia să fie de 14,8 tone (1,9% din total). Cu toate acestea, motorul a utilizat doar 8,6 tone de ulei, ceea ce e imposibil. Asta înseamnă că aproape jumătate din cantitatea de motorină ar fi fost furată. La un preț unitar de 12 lei/litru de motorină, pagubele financiare, repet de la o singură, locomotivă, se ridică la 3,9 milioane de lei”, susține parlamentarul. 

Radu Marian: „În ultima coloană este estimat volumul de motorină care ar fi fost fura”

Deputatul mai spune că, în fiecare zi, ar fi fost extrași 200 - 300 de litri de motorină din fiecare locomotivă. Motorina ar fi fost vândută gospodăriilor private, iar încasările ar fi fost transferate către șefii depoului și serviciului locomotive. 

„Deși dosarele au fost transmise la CNA, iar CNA a investigat și a reținut câțiva suspecți, până acum, nicio persoană nu a fost condamnată”, se arată indignat Radu Marian. 

Radu Marian

Potrivit deputatului, pe parcursul anului 2019, ar fi fost detectate pierderi din activele feroviare de aproximativ 40 de milioane de lei, legate de consumul nejustificat de motorină. Pe parcursul anului 2020, datele preliminare arată că, doar în primele nouă luni , s-ar fi furat motorină în valoare de 30 de milioane de lei. 

„Furtul din vânzarea biletelor”

Alesul poporului mai precizează că întreprinderea ar fi fost furată prin vânzarea biletelor de tren, fără eliberarea bonurilor. Mai exact, ar fi fost eliberat un singur bilet pentru mai multe persoane sau ar fi fost achitat un preț mai mic decât cel oficial.

„Din spusele fostului inspector de la CFM, pierderile se ridicau la un milion de lei anual doar pe segmentul Calea Ferată Nord, adică 2/3 din veniturile totale. Sunt cifre neverificate, dar plauzibile, dacă ne uităm la diferența colosală dintre încasările într-o zi cu control inopinat și altă zi fără control. Asta în condițiile în care serviciul transport pasageri generează cele mai mari pierderi la CFM, de 15 - 20 milioane de lei anual. (...) Acestea sunt doar o parte din scheme”, mai afirmă parlamentarul.

Materialul integral publicat de deputatul Radu Marian îl puteți citi AICI.

Amintim că, la finele anului 2020, datoria creditoare a Întreprinderii de Stat „Calea Ferată a Moldovei” constituia 459 de milioane de lei, iar restanțele salariale - 69 de milioane de lei. Actuala conducere de la CFM a dat vina pe proasta administrare a întreprinderii pe parcursul ultimilor ani, susținând că toate datoriile au fost moștenite. De partea cealaltă, fostul șef de la Calea Ferată, Iurie Topală, a respins acuzațiile, spunând că actuala echipă managerială este incompetentă.

La finele lunii februarie 2021, președintele fracțiunii parlamentare Platforma DA, Alexandru Slusaru, a anunțat că datoriile CFM au ajuns la 660 de milioane de lei, cu restanțe salariale de 91 de milioane de lei. 

Iar la 9 martie, Slusari anunțase că datoriile au crescut cu încă câteva milioane de lei. Astfel, s-ar fi ajuns la restanțe de 765 de milioane de lei. 

AGORA precizează că, pe 4 februarie, Parlamentul a constituit o Comisie de anchetă, formată din 10 membri, reprezentanți ai tuturor fracțiunilor parlamentare, care va analiza dezastrul economic de la întreprinderea Calea Ferată a Moldovei. Comisia are la dispoziție 60 de zile pentru a veni cu un raport.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Datoriile de la Calea Ferată ar fi crescut până la 765 de milioane de lei. Slusari: „Nu am nicio știre îmbucurătoare”

Datoriile de la Calea Ferată ar fi crescut până la 765 de milioane de lei. Slusari: „Nu am nicio știre îmbucurătoare”

Calea Ferată: Un lot de metal uzat, vândut prin licitație pentru 16 milioane de lei. Banii vor merge pentru salariile angajaților

Calea Ferată: Un lot de metal uzat, vândut prin licitație pentru 16 milioane de lei. Banii vor merge pentru salariile angajaților

Datoriile de la Calea Ferată se ridică la 660 de milioane de lei. Slusari: „Viteza falimentului devine tot mai mare”

Datoriile de la Calea Ferată se ridică la 660 de milioane de lei. Slusari: „Viteza falimentului devine tot mai mare”

Primele concluzii despre situația de la Calea Ferată din Moldova, prezentate de doi deputați socialiști

Primele concluzii despre situația de la Calea Ferată din Moldova, prezentate de doi deputați socialiști

Calea Ferată din Moldova, luată la ochi de procurorii anticorupție. Au fost demarate investigații

Calea Ferată din Moldova, luată la ochi de procurorii anticorupție. Au fost demarate investigații

O comisie de anchetă va analiza dezastrul de la Calea Ferată. „În foarte multe instituții se fură ca din codru, dar nicăieri așa ca la CFM”

O comisie de anchetă va analiza dezastrul de la Calea Ferată. „În foarte multe instituții se fură ca din codru, dar nicăieri așa ca la CFM”

Advertoriale
Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Zelenski îi avertizează pe oficialii ucraineni să nu vorbească despre tacticile militare ale Kievului
  • 2
    Primul satelit moldovenesc a fost plasat cu succes pe orbită
  • 3
    Așa-zisul ministru de externe din stânga Nistrului s-a întâlnit cu reprezentantul special al Ucrainei pentru reglementarea moldo-transnistreană
  • 4
    Primul sector din drumul de ocolire a municipiului Chișinău este gata în proporții de 70%, anunță Spînu
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.