VIDEO. Chetraru: Banii sunt în țară. Trebuie să ne clarificăm cu Aeroportul

VIDEO. Chetraru: Banii sunt în țară. Trebuie să ne clarificăm cu Aeroportul
Foto: timpul.md/Ramin Mazur

Directorul Centrului Național Anticorupție, Viorel Chetraru este de părere că banii dispăruți din sistemul bancar pot fi recuperați. Acesta a declarat în fața plenului Parlamentului că o mare parte din bani sunt în țară, sub formă de investiții la Aeroport și Duty-Free-uri, informează Agora. 

Potrivit directorului instituției atunci când Ilan Shor a preluat cele trei bănci, instituțiile aveau deja un volum destul de semnificativ de credite neperformante. Acesta a dat și cifrele:

Banca Socială - 2 miliarde de lei

UniBank - 1,2 miliarde lei

BEM - 1,7 miliarde și 1,3 miliarde lei.

„Nu știu care a fost mintea și motivația când a procurat aceste dar trebuie să recunoaștem că și-a asumat responsabilitatea pentru credite neperformante care adună la o valoare de 6 miliarde de lei”, a declarat Chetraru. 

Directorul CNA a mai precizat că s-a încercat evaluarea creditelor neperformante din bănci. Principala problemă era însă atunci când dodeau de un credit suspect, acesta era imediat returnat. „Noi dețineam informații că servicii străine doreau să  fie generată criză socială care puteau schimba nu numai guvernul dar și situația geopolitică”, a precizat Chetraru. 

Unde sunt banii? 

Potrivit lui Chetraru, o mare parte din bani sunt în țară. Acesta spune că mijloacele financiare ar fi investite în Aeroport. „Apropo, trebuie să ne clarificăm și cu asta”, a sugerat directorul instituției.

„Există posibilitatea reală ca aceste bunuri să fie recuperate. Avem nevoie de experți din Institutul Național de ustiție. Avem nevoie de expertiză concretă cu care să mergi în justiție dar nu rapoarte Kroll și beletristică”, a mai precizat Chetraru. 

Amintim că ieri, Directorul Centrului Național Anticorupție, Viorel Chetraru, a fost invitat în Parlament de către deputați pentru a explica ce s-a întâmplat în sistemul bancar, implicarea grupului Shor, dispariția banilor.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Vlad Țurcanu, noul director general al Companiei „Teleradio-Moldova”

Vlad Țurcanu, noul director general al Companiei „Teleradio-Moldova”

După ce a rupt-o, a primit alta nouă. Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea a primit în dar harta României Mari (FOCUS)

După ce a rupt-o, a primit alta nouă. Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea a primit în dar harta României Mari (FOCUS)

Parlamentul a desemnat noii membri ai Consiliului Audiovizualului. Cine sunt aceștia

Parlamentul a desemnat noii membri ai Consiliului Audiovizualului. Cine sunt aceștia

Advertoriale
Liber de sărbători cu partenerii LiberCard: de două ori mai multe rate pentru cumpărăturile preferate

Liber de sărbători cu partenerii LiberCard: de două ori mai multe rate pentru cumpărăturile preferate

Înscrie-te la Solidarity FabLab şi fii gata pentru profesiile viitorului

Înscrie-te la Solidarity FabLab şi fii gata pentru profesiile viitorului

Republica Moldova este mai bogată cu 20 000 de copaci grație unei acțiuni de împădurire, marca Linella (VIDEO)

Republica Moldova este mai bogată cu 20 000 de copaci grație unei acțiuni de împădurire, marca Linella (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu, despre scandalul în care a fost implicată Avocata Poporului: „Răspunsurile doamnei Moloșag nu au fost convingătoare”
  • 2
    Ședința de judecată în care urmează să se decidă dacă Marina Tauber va ieși din cursa electorală se amână pentru mâine. Tauber atacă decizia CEC la Curtea de Apel (UPDATE)
  • 3
    Fără procurori din România în comisia de evaluare a lui Stoianoglo. Motivul pentru care Mariana Alexandru a fost retrasă
  • 4
    Magistrații i-au permis șefului Oficiului Ciocana al Procuraturii Chișinău, cercetat pentru îmbogățire ilicită, să părăsească țara
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.