Liderul democraților, Pavel Filip, s-a arătat „dezamăgit și dezgustat de înțelegerile ascunse și spectacolul pus în scenă azi, în timp ce țara arde, iar oamenii mor”. „A consulta” înseamnă „a întreba, a cere o părere, un sfat; a se sfătui cu cineva”, a menționat democratul, în condițiile în care candidatura lui Igor Grosu a fost anunțată la scurt timp după consultările de la Președinție cu fracțiunile parlamentare.
„Partea bună e că am scăpat de un eventual candidat al majorității Dodon-Șor. Cât despre noul candidat, nu am înțeles încă dacă de data aceasta vorbim de un guvern pe bune sau și acum ni se va cere să nu-l votăm. Nici nu vreau să iau în calcul posibilitatea că noul candidat va cere din nou zero voturi, pentru că țara nu va supraviețui fără un guvern funcțional. Doamna președinte trebuie să fie sinceră cu cetățenii și să le spună clar încotro se îndreaptă și ce îi așteaptă. Nu e loc de jocuri politice în timp de pandemie”, a comentat Pavel Filip.
Iar liderul grupului parlamentar Pro Moldova, Andrian Candu, susține că decizia a fost o „surpriză plăcută” și speră că depășirea crizei politice este tot mai aproape.
„Dacă le pui pe toate împreună, observi că există o anumită sincronizare și anumite scenarii care s-au discutat sau care au fost puse în acțiune. Dar este o mișcarea pur constituțională. Sper să se ajungă în plen să discutăm programul de guvernare”, a declarat deputatul.
Socialiștii califică decizia șefei statului ca fiind una „total nereușită”.
„Dacă e să facem o incursiune, comportamentul, aroganța dumnealui, cam nu face față unui premier. Cred că până la urmă poate și el să aibă o pată în CV. Asta poate fi un scenariu posibil. Asta ținând cont și din raționamentele ca la ziua de azi, cu o majoritate parlamentară care ar putea susține, de exemplu, candidatura domnului Năstase. Eu nu zic că poate fi așa. La ziua de azi noi avem un parlament perfect funcțional. Ipoteza dizolvării la această etapă nu poate fi luată în calcul”, a declarat deputatul socialist Grigore Novac în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.
Pe 16 martie, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a organizat consultări cu fracțiunile parlamentare, în urma cărora a anunțat că îl desemnează la funcția de prim-ministru pe Igor Grosu, președintele interimar al PAS.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.