Noi dezvăluiri privind rolul lui Putin în alegerile prezidențiale din SUA. Ar putea fi adoptate noi sancțiuni

Noi dezvăluiri privind rolul lui Putin în alegerile prezidențiale din SUA. Ar putea fi adoptate noi sancțiuni

Putin ar fi coordonat eforturile de manipulare a alegerilor prezidențiale din SUA din 2020, arată un raport al serviciilor secrete americane, publicat marți, 16 martie. Rusia însă respinge acuzațiile formulate, transmite Agerpres.

Raportul de 15 pagini, dat publicităţii de Oficiul Directorului Informaţiilor Naţionale, a dat greutate acuzaţiilor mai vechi potrivit cărora principalii „locotenenţi” ai lui Trump făceau jocul Moscovei amplificând acuzaţiile la adresa lui Joe Biden, pe atunci candidat la preşedinţie, de către personalităţi ucrainene având legături cu Rusia în ajunul scrutinului din 3 noiembrie. Raportul aduce date noi, conform cărora Putin cel puţin a aprobat, dacă nu chiar a coordonat eforturile de manipulare a scrutinului prezidenţial în favoarea lui Trump.

Este de aşteptat ca Washingtonul să impună sancţiuni Moscovei chiar de săptămâna viitoare ca urmare a acestor acuzaţii, au declarat pentru Reuters trei surse sub rezerva anonimatului.Rusia este liniştită în privinţa ameninţării cu noi sancţiuni americane, a reacţionat miercuri MAE rus, citat de RIA. Tot miercuri, Ambasada Rusiei în SUA a publicat un comunicat pe Facebook în care califica acuzaţiile drept nefondate. „Documentul pregătit de comunitatea de informaţii americană reprezintă încă un set de acuzaţii nefondate împotriva ţării noastre de amestec în procesele politice interne americane. Concluziile raportului referitoare la realizarea de către Rusia a unor operaţiuni de influenţare în America sunt confirmate doar de încrederea serviciilor secrete în propria lor aroganţă. Nu au fost oferite fapte sau dovezi specifice”, a scris misiunea diplomatică a Rusiei la Washington.

Potrivit Reuters, este de aşteptat ca dezvăluirile despre rolul lui Putin să aibă un ecou deosebit, date fiind concluziile raportului conform cărora personalităţi susţinute de Rusia, precum parlamentarul ucrainean Andrii Derkaş, au racolat oameni politici americani neidentificaţi în campania lor de defăimare a lui Joe Biden şi a fiului său Hunter.Potrivit raportului, activităţile lui Derkaş, care s-a întâlnit cu avocatul lui Trump, Rudy Giuliani, în 2019, erau urmărite, dacă nu chiar coordonate, de însuşi Vladimir Putin. „Putin a supravegheat activităţile lui Andrii Derkaş. Alte înalte oficialităţi din Rusia au participat la eforturile de influenţare a alegerilor (din SUA) - printre care înalţi funcţionari din serviciile de informaţii şi de securitate naţională - care apreciem că nu ar fi acţionat fără să fi primit cel puţin acceptul tacit al lui Putin”, se menţionează în raportul serviciilor de informaţii americane.

Raportul face referire şi la un contraatac promovat de aliaţii lui Trump, potrivit căruia China se amesteca în alegerile din SUA în favoarea lui Biden, şi concluzionează că Beijingul „nu a desfăşurat eforturi de manipulare”. „China a căutat stabilitatea în relaţia sa cu SUA şi a considerat că niciun rezultat al alegerilor prezidenţiale nu este suficient de avantajos pentru ea pentru a risca un efect de bumerang în cazul în care ar fi fost prinsă”, se arată în raport.Documentul serviciilor secrete americane mai relevă că au existat eforturi din partea Cubei, Venezuelei şi grupării militante libaneze Hezbollah de a influenţa alegerile din SUA, deşi „în general, apreciem că s-au produs la o scală mult mai redusă decât cele conduse de Rusia şi Iran”. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Experți ONU: „Sancțiunile autorizate de SUA, pe baza unor stări de urgență, încalcă drepturile omului”

Experți ONU: „Sancțiunile autorizate de SUA, pe baza unor stări de urgență, încalcă drepturile omului”

Ucraina primește un nou ajutor din partea SUA. Pentagonul a aprobat un pachet de 125 milioane de dolari

Ucraina primește un nou ajutor din partea SUA. Pentagonul a aprobat un pachet de 125 milioane de dolari

Șapte ani de la anexarea peninsulei Crimeea de Rusia: Joe Biden: „SUA nu vor accepta niciodată”

Șapte ani de la anexarea peninsulei Crimeea de Rusia: Joe Biden: „SUA nu vor accepta niciodată”

Advertoriale
 Cel mai bun angajator: Compania JTI Moldova a primit titlu de „Cel mai Bun Angajator” timp 9 ani consecutiv (VIDEO)

Cel mai bun angajator: Compania JTI Moldova a primit titlu de „Cel mai Bun Angajator” timp 9 ani consecutiv (VIDEO)

 3,5 tone de produse alimentare au ajuns de sărbători la peste 400 de persoane cu ajutorul campaniei „Să fii Moș Crăciun e Simplu” (VIDEO)

3,5 tone de produse alimentare au ajuns de sărbători la peste 400 de persoane cu ajutorul campaniei „Să fii Moș Crăciun e Simplu” (VIDEO)

Dobândă preferențială la credite, dacă primiți salariul pe cardul FinComBank

Dobândă preferențială la credite, dacă primiți salariul pe cardul FinComBank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Stare de urgență pentru amânarea achitării TVA și plata anticipată a compensațiilor. Soluțiile Guvernului pentru criza energetică
  • 2
    Vor reveni școlile la regimul online? Gavrilița: Gradul de alertă nu este suficient în lumina acestei contagiozități
  • 3
    Construcția autostrăzii Ungheni-Chișinău-Odessa - în ceață. Guvernul Filip a ratat finanțarea, iar Cabinetul Gavrilița împrumută bani
  • 4
    Certificatul COVID-19 și scanarea acestuia vor deveni obligatorii „în toate spațiile închise”. Ce restricții noi ar putea fi introduse
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.