• Salvează articol

Pandemia a accentuat faptul că mulți oameni din Moldova sunt predispuși să creadă în teorii conspirative, în special cele care sunt promovate de Biserică. Având cea mai mare susținere în rândul cetățenilor moldoveni (cca 70%), Biserica adesea abuzează de încrederea enoriașilor, promovând iresponsabil inclusiv falsuri. Campania mondială de vaccinare împotriva COVID-19 este în plină desfășurare. Între timp, în Moldova, doar 30% din cetățeni sunt gata să se vaccineze. În condițiile în care, la nivel global, ponderea este de 71%. Suspiciunile față de eforturile științei și ale medicilor de a salva milioane de vieți derivă inclusiv din frica că „Bill Gates dorește să cipeze omenirea” sub pretextul vaccinării.

Zvonurile din prima sursă ale preotului Vasile despre „antenele 5G care provoacă virusul” și „dovezile” incontestabile dintr-un grup pe Facebook că „Guvernul Mondial a înscenat pandemia” alimentează popularitatea teoriilor conspirative și neîncrederea oamenilor în versiunea oficială despre gravitatea virusului. În paragrafele ce urmează, vom prezenta teoria credinciosului conspirativ care susține că, cu cât o persoană este mai credincioasă, cu atât este mai predispusă să creadă în teorii conspirative. Credința presupune siguranța în existența fenomenelor supranaturale, precum Dumnezeu, duhuri, îngeri, demoni și Sfârșitul lumii. Însă hotarul între divin și conspirativ este unul foarte firav. Credința în fenomene supranaturale poate continua și prin credința în comploturile malefice ale reptiloizilor. Respectiv omul credincios și adeptul unei teorii conspirative au multe similitudini în modul de a vedea și de a explica fenomenele din jur. În acest articol vom identifica rolul credinței și al Bisericii în popularizarea teoriilor conspirative, inclusiv prin exemplul isteriei conspirative în Moldova din perioada pandemică. Scopul articolului este sensibilizarea asupra riscului pentru securitatea statului și procedurile democratice provenit din declarațiile iresponsabile ale unor fețe bisericești.

Conspirația este văzută drept un complot secret stabilit între anumite entități sinistre, cu scopul folosirii puterii politice și economice în avantajarea propriului interes, obținut prin violarea normelor sociale și politice stabilite. Teoria „credinciosului conspirativ” susține că persoana credincioasă este mai predispusă să creadă într-o teorie conspirativă. Conștiința omului credincios repetă destul de des logica conștiinței unui adept al unei conspirații. Bineînțeles, dacă crezi în ceva și ești religios, asta nu înseamnă că ești un teoretician al conspirației. Sub religios presupunem simpla credință în fenomele transcendente și supranaturale. Chiar dacă religia nu mai ocupă un loc central în viața omului contemporan, multe dintre mecanismele psihologice și sociale la care au apelat dogmele religioase s-au regăsit astăzi în teoriile conspirative. În paragraful, ce urmează vom explica de ce oamenii credincioși cel mai des se lasă ademeniți de teoriile comploturilor.

„Și, totuși, există un grădinar!”

Religia, miturile, superstițiile și, mai nou, teoriile conspirative sunt un fenomen cultural de natură metafizică (de la grecescul metafisikí - „dincolo de lumea exterioară”). Ele pornesc din credință necondiționată și dogme rigide. Având sursa cunoașterii în domeniul suprasensibilului, al transcendentului, religia și teoriile conspirative se plasează „dincolo de rațional și non-rațional”. Credința, nu poate fi înțeleasă rațional, deoarece ea depășește cadrul experienței. Credinciosul sau adeptul unei teorii conspirative, pur și simplu, este imun la argumentele științifice și raționale. Un credincios urmează dogma morală și etica prescrisă în Biblie, Coran sau Tora, deoarece, din start, sincer crede în forțele divine (Dumnezeu, Alah) și nu invers. Și un adept al teoriei conspiraționiste acceptă în proces toate indiciile care îi justifică credința primară în activitatea unui grup de complotiști.

O altă trăsătură comună ale sistemelor religioase și conspirative este natura lor neștiințifică, datorată caracterului ambiguu și nedemonstrabil. Teoria evoluționistă a lui Darwin, teoria relativității a lui Einstein, teoria creaționistă sau cea a paleocontactului, toate sunt o ipoteză, o presupunere că aceasta ar putea fi. Însă diferența dintre o teorie științifică și una a conspirației este că cea din urmă este prezentată aproape ca o axiomă. Este extrem de rar ca cineva care crede într-o teorie a conspirației să o găsească greșită.

Pentru a trasa o linie între adevărul științific, pseudoștiința și chiar credințele metafizice, filosoful englez Karl Popper propune „criteriul falsificabilității”. Conform lui, o teorie poate fi considerată științifică, dacă poate fi testată prin observații. Paradoxal, însă succesul unei ipoteze rezidă în probabilitatea ca aceasta ulterior să fie contestată prin oferirea unor noi dovezi. De exemplu, Popper a adoptat teoriile lui Einstein ca „satisfăcând în mod clar criteriul falsificabilității”, pentru că „instrumentele noastre de măsurare din acel moment nu ne-au permis să ne pronunțăm cu o siguranță completă, iar rezultatele testelor în mod clar au o probabilitate de respingere a teoriei”. În schimb, a eșuat astrologia, marxismul și cele două teorii psihoanalitice ale lui Sigmund Freud și Alfred Adler ca „pur și simplu netestabile, de necombătut”.

Religia nu poate pretinde la testabilitate, atât timp cât însăși esența acesteia se bazează pe patosul inaccesibilității „misterelor divine” („Căile Domnului nu sunt mărturisite”). Dacă religia se bazează pe niște dogme inconstestabile și imposibil de verificat, teoriile conspirative, din contra, se bazează pe o altă formă de netestabilitate. Teoriile conspirative sunt formulate într-un mod atât de ambiguu, încât pot fi reinterpretate ori de câte ori este necesar de a concorda noile dovezi cu conceptul inițial, sau, de ce nu, de a le exclude pe cele incomode. Deși conspirațiile pornesc de la evenimente reale și oferă argumente la prima vedere logice, ele prezic lucrurile atât de vag, încât predicțiile sale cu greu pot eșua. Imposibil de testat, orice ipoteză neștiințifică devine, astfel, imună la argumentele raționale.

Sistemele religioase și conspirative denaturează modul rațional de a vedea și percepe lumea, ducând la contopirea realului și fictivului, raționalului și iraționalului. Odată ce un credincios este convins necondiționat de existența îngerilor, demonilor și a „duhului sfânt”, de ce să nu creadă și în reptiloizi, bazele extratereștrilor din Antarctida și Guvernul Mondial. Dezbaterile în contextul „rațional versus non-rațional” își pierd orice relevanță odată ce o conspirație nu necesită nicio justificare rațională.

Filosoful John Wisdom, în articolul său „Zeii” din 1944, a explicat paradigma lumii a unui adept al teoriei conspirative prin următoarea parabolă: Doi exploratori au ajuns pe o poieniță din junglă. În acea poieniță creșteau multe flori și multe buruieni. Un explorator spune: „Un grădinar cu siguranță îngrijește acest teren”. Celălalt explorator nu este de acord: „Nu există niciun grădinar!”. Așa că și-au ridicat corturile și s-au pus la strajă în așteptarea grădinarului. Niciun grădinar nu este văzut. „Dar poate, totuși, este un grădinar invizibil?!”. Așa că au amenajat un gard din sârmă ghimpată, pe care l-au și electrizat. Au patrulat și cu câini de vânătoare. Dar niciun țipăt nu ar sugera că un intrus ar fi primit un șoc. Nicio mișcare a firului nu trădează un musafir invizibil. Câinii de vânătoare nu latră.

Totuși, credinciosul nu este convins: „Și, totuși, există un grădinar, invizibil, intangibil, insensibil la șocuri electrice, un grădinar care nu are miros și nu scoate niciun sunet, un grădinar care vine în secret să aibă grijă de grădina pe care o iubește!”. În cele din urmă, scepticul, disperat, întreabă: „Dar ce rămâne din afirmația ta originală? Cum diferă ceea ce numești un grădinar invizibil, intangibil, veșnic evaziv, de un grădinar imaginar sau chiar de niciun grădinar?”. Hotarul ce desparte credințele în divin și conspirațiile este unul firav, deoarece ambele sunt de o natură irațională și netestabilă. Adesea, este greu de identificat unde sfârșește religiosul și începe conspirativul.

„Nimic nu este așa cum pare...”

Religia și teoriile conspirative reprezintă un sistem de viziuni asupra lumii, pornind de la ideea că nimic nu are loc întâmplător, nimic nu este așa cum pare și că totul este conectat.

Identificarea explicațiilor cauzale pentru evenimente complexe și produse izolat este o parte esențială a procesului de cunoaștere și înțelegerea lumii. Cu toții avem nevoie să ne potolim curiozitatea atunci când informațiile sunt indisponibile. Iar incertitudinea informațiilor disponibile, care adesea se contrazic reciproc, ne motivează să completăm acest vid cu orice răspuns care ar ușura criza noastră existențială. Întrebarea este cu care răspunsuri se completează acest vid? Pentru a satisface dilemele sale existențiale, omul a și conceput credința în forțele supranaturale, duhuri și zei. Citatul biblic „... că totul vine de la Dumnezeu este dincolo de orice îndoială...” exprimă mentalitatea religioasă, care vede mâna lui Dumnezeu în spatele tuturor fenomenelor. În mod similar, teoriile conspirative caută conexiuni pentru a da sens evenimentelor inexplicabile.

Astăzi, teoriile conspirative ar putea prelua rolul pe care religia l-a jucat în societățile trecutului. Dacă anterior religia oferea răspunsuri pentru înțelegerea lumii și puterilor infinite ale lui Dumnezeu, în prezent, teoriile conspirative încercă să dea sens politicului, guvernului, statului, sistemului economic în fața foametei, crizelor financiare și altor catastrofe sociale. „Pot îndura orice, dacă înțeleg de ce mi se întâmplă”, spunea Viktor Frankl. Adepții unei teorii conspirative, exact ca și oamenii credincioși, fac parte dintr-o practică de explicare a lumii, o „tradiție a explicației”. Precum adepții unui curent religios caută să înțeleagă „misterele divine” prin textele religioase, așa și teoreticienii conspirațiilor caută răspunsuri, însă printr-o gamă mai largă de surse ale cunoașterii: zvonurile, intuiția, articole din surse suspecte, filme documentare, mărturii și conectarea unor mici dovezi.

Încă din Evul Mediu, teoriile conspirației nu mai erau simple zvonuri, ci au devenit o formă obișnuită de gândire politică. Acest lucru s-a întâmplat datorită faptului că divinul dispărea din viața omului medieval, totul treptat devenea laic și rațional. În Evul Mediu târziu, în corespondența conducătorilor orașelor-state, în special în Italia, menționarea provenienței divine brusc a fost înlocuită cu conceptul de „interese”. Omul gândea deja în noi categorii: Nu mai erau Dumnezeul sau Diavolul, forțe supranaturale care se amestecau în viața lor, ci simplele și înțelesele interese umane. Oamenii au început să-și dea seama că inamicul își poate realiza propriul beneficiu, inclusiv printr-o conspirație politică. Procesul de cunoaștere a unei lumi schimbătoare este unul dintre motivele pentru care teoriile conspirației au devenit atât de populare în a doua jumătate a secolului XX. Pe măsură ce ordinea mondială a devenit mai complicată, masele neavând suficiente instrumente cognitive pentru a reflecta asupra ei, au început să formuleze alte concepte alternative.

Un alt element religios într-o conspirație este lupta manehiană, concept central a majorității religiilor. Ideea luptei dintre forțele nevăzute care modelează evenimentele lumești. Conceptul maneheist al lumii, ca scena conflictului dintre bine și rău, a fost preluat și de conspirațiile contemporane odată cu pierderea însemnătății religiei în viața cotidiană. Tabăra „răului”, întruchipată în cosmologia religioasă de Diavol și demoni, a metamorfizat în ochii adepților conspirațiilor în organizatorii și beneficiarii comploturilor clandestine. Iar tabăra „binelui”, desigur, reprezintă victimele comploturilor, cei care deconspiră și luptă cu planurile sinistre a complotiștilor. În contextul pandemiei, binele îl reprezintă credinciosul (sau victima), iar pelerina „răului” este atribuită autorităților, guvernelor mondiale care urmăresc controlul populației, lipsind-o de libertăți și drepturi. Astfel, purtatul măștilor simbolizează reducerea la tăcere, iar carantina totală – o măsură cel puțin dubioasă în spatele căreia se iau decizii malefice. 

Lupta manehiană modelează și ierarhia în tabăra „forțelor binelui și ale răului”. În fruntea Raiului domină divinitatea, urmată pe treptele divine de heruvimi, arhangheli, îngeri etc. Infernul este condus de Satana, urmat de cei șapte prinți ai Iadului (Satana, Belzebut, Leviatan și alții). Credincioșii proiectează această structură și asupra vieții pământești. Dacă ierarhia divină este eternă, atunci forțele răului mereu implementează inovații, pentru a găsi noi modalități de „a ispiti și păcăli” pe credincioși. Oamenii religioși sunt predispuși să contrapună forțelor divine, forțele diabolice organizate după vechea ierarhie infernală, dar deja sub formă lumească și contemporană a grupurilor de complotiști: lojele masonilor, Guvernul Mondial și corporațiile burghezo-capitaliștilor. De exemplu, în cazul legendei despre microciparea omenirii sub pretextul vaccinării, Bill Gates, de fapt, nu este singurul actor. El este în vârful unei ierarhii malefice. Bill Gates nu poate scrie singur codul și nu poate crea singur cipul, așa că are nevoie de adjuncți responsabili pentru logistică și recrutarea oamenilor de știință.

„Noi” și „Ei”

Atractivitatea religiei și a teoriilor conspirative constă în satisfacerea necesităților psihologice, precum necesitatea de aparține unui grup, identificarea dușmanului și autoafirmarea personală.

Teoriile conspirative provin din motivele existențiale care determină necesitatea oamenilor de a se simți în siguranță în mediul lor. Explicând lumea prin aceeași paradigmă, credincioșii și fanii conspirațiilor formează o familie, o „cetate a adevărului” asediată de forțele clandestine. Siguranța oferită de spiritul apartenenței la o cauză comună satisface dorința socială de a aparține și de a menține o imagine pozitivă a sinelui și a grupului. Acest lucru este dovedit de toate cercetările teoriilor conspirației: există o ierarhie în comunitățile adepților conspirațiilor, care aderă la una sau mai multe teorii conspirative similare. Piramida este dominată de ideologii teoriei. O serie de activiști ajută ideologii să creeze structura organizației, să tipărească cărți, să creeze site-uri web, să se angajeze în SMM și așa mai departe. Ierarhia este susținută de o comunitate de fani care își urmăresc activ liderii și activitatea organizației. Ei, de bunăvoie și cu entuziasm, răspândesc gândurile conspirative ale ideologilor săi.

Un alt factor psihologic este identificarea inamicului cu un individ sau grup concret. Deconspirarea inamicului creează starea că pericolul este neutralizat și redus. Cu cât mai repede identificăm inamicul care urzește împotriva noastră și îi dăm de știre că știm despre complotul lui, cu atât mai mult grupul recapătă sentimentul de siguranță. În trecut, problemele comunității adesea erau asociate cu comploturile „elementelor străine”. Adepții comploturilor divizau societatea în „noi” și „ei”, „alții” - evreii, vrăjitoarele, musulmanii, rușii, comuniști - care vor să ne distrugă modul firesc al vieții. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, acest model s-a schimbat foarte mult, odată cu globalizarea și accelerarea progresului. „Ceilalți” au devenit ceva complet exterior, de exemplu, extratereștri sau reptiloizi.

Conspirațiile, precum religia în trecut, alimentează nevoia oamenilor de afirmare socială și intelectuală. Omul este un animal ultrasocial, pentru care poziționarea sa în grup este esențială. Homo sapiens a urcat în vârful ierarhiei ecosistemului datorită abilităților complexe de a transmite semenilor informații vitale, precum modul de diferențiere a murelor otrăvite de cele comestibile sau semnalele despre apropierea tigrului de peștera comunității. La fel, bârfele despre „lucruri pe care le știu doar eu” au devenit un instrument de construire și fortificare a relațiilor sociale. Milioane de ani de evoluție, însă principiul a rămas același. O persoană crește în ochii semenilor odată ce este posesor al unor cunoștințe ascunse, fie ele „misterele divine”, fie dovezi incontestabile despre complotul Înțelepților Sionului. Conspirația este arena perfectă pentru „etalarea” cunoștințelor și explicarea evenimentelor complicate, fără a fi necesar să le demonstrezi rațional și științific. Dacă lumea științei este un club inaccesibil, închis, destinat exclusiv savanților snobi, conspirațiile încurajează oricare amator cu studii medii și pseudo-expert să-și facă aportul său în descoperirea tainelor ascunse de ochii lumii.

În final, oricare sistem metafizic oferă o justificare și o scuză nobilă pentru eșecurile din viața reală. Precum fatalismul religios prezintă omul ca un obiect pasiv al voinței supranaturale („Toate se întâmplă din voia lui Dumnezeu”), așa și adepții teoriilor conspirative pot să dea vina pe autorii complotului. „Eu sunt corect, iau decizii corecte, dar iată sunt sabotat de forțele obscure”. Iată de ce, în perioadele de criză, grupurile vulnerabile și marginalizate sunt predispuse să învinuiască clasele conducătoare sau reprezentanții anumitor minorități de complot împotriva „poporului înfometat și exploatat”.  

Teoriile conspirative pot fi considerate o manifestare contemporană a religiozității, orientată să satisfacă necesitățile psihologice, sociale și existențiale ale omului. Conspirația, la fel ca religia, este o paradigmă irațională a lumii bazată pe credința necondiționată în comploturi și încercarea pseudoștiințifică de a explica evenimentele complexe. Pentru adeptul conspirațiilor, ideea religioasă manehiană s-a convertit în lupta lumească dintre tabăra răului, a „străinilor”, a complotiștilor, și tabăra binelui, „noi”, victimele. În paragraful ce urmează vom urmări cum au funcționat instrumentele sociale și psihologice ale conspirațiilor în societatea moldovenească din perioada pandemiei, dar și ce rol a avut Biserica în această isterie a comploturilor.

Moldovenii, între religie și conspirații

Pandemia COVID-19 a venit la pachet cu un șir de conspirații care se perpetuează și în Republica Moldova, împiedicând multe dintre măsurile și eforturile autorităților, medicilor și ale cetățenilor de a combate virusul. Conform unui sondaj realizat în octombrie 2020, 55% din respondenți au declarat că nu cred în gravitatea pandemiei, iar cea mai populară conspirație, susținută de 43,2% din respondenți, este că virusul a fost creat în laborator pentru a impune vaccinarea tuturor cu cipuri pentru a fi controlați de către Guvernul Mondial. Cu siguranță, ați întâlnit și alte variații ale conspirațiilor în mediul online, promovate de influenceri, foști politicieni, pagini web și grupuri pe Facebook, dar și de către Biserică.

Biserica a fost „actorul” care a atras cel mai mult atenția publicului și a presei printr-o serie de declarații care susțineau teoriile conspirației despre vaccin, 5G, microcipare și Bill Gates. În mai 2020, Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, afirma plin de zel că „vaccinul este punctul final al globaliștilor sataniști, pentru care ei și au născocit coronavirusul, atribuindu-i caracteristici mult mai strașnice decât ele sunt într-adevăr”. Tot atunci, o circulară emisă de Mitropolia Moldovei menționa că „Bill Gates este considerat principalul responsabil pentru crearea tehnologiei de microcipare a populației, prin intermediul unui vaccin care să introducă în trup nanoparticule, care reacționează la undele transmise de tehnologia 5G și permit sistemului să îl controleze pe om de la distanță”. Răspândite în rândul enoriașilor au fost și istoriile despre oamenii care primesc bani ca să-și scrie rudele răposate ca victime ale coronavirusului.

Pe lângă legitimarea temelor conspirative în discursul public, Biserica Ortodoxă a Moldovei (BOM) a venit cu obiecții la câteva dintre măsurile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică privind abținerea de la Împărtășanie. Circulara cita că „Ea (n.r. Împărtășania) nu poate fi negociată, pentru că constituie leacul nemuririi, izvorul luminii, nădejdii și al unirii cu Dumnezeu. […] De aceea, Biserica Ortodoxă își rezervă dreptul, ghidându-se de propriile rânduieli și învățături, să se împărtășească în continuare așa cum a făcut-o și până acum, „ca toți să fie una”.

Deși, în final, biserica a ținut cont de măsurile de protecție impuse de către autorități (asigurarea distanțării sociale, organizarea slujbelor în aer liber unde este posibil), aceste episoade de promovare a conspirațiilor și de derogare de la regulile sanitare oferă spațiu pentru alte interpretări ale pandemiei din partea enoriașilor. Lucrurile obțin o anvergură mai mare, în condițiile în care Biserica se bucură de un grad înalt de încredere din partea populației (peste 70% conform datelor din februarie 2021), depășind la acest capitol autoritățile laice - Guvernul, Parlamentul și Președinția, ceea ce o face una dintre cele mai influente instituții în Republica Moldova.

De ce moldovenii au încredere în mesajele Bisericii?

Receptivitatea unor moldoveni la mesajele conspirative ale Bisericii a scos la suprafață vechile probleme din societatea noastră, legate de lacunele în relația stat-cetățeni, vidul valoric post-sovietic și reticența față de progres și globalizare.

Biserica Ortodoxă, de mai mulți ani, se află în topul încrederii cetățenilor, inclusiv pe fundalul neîncrederii generale față de autoritățile statale. Pandemia a accentuat caracterul de „stat eșuat” al Republicii Moldova, care nu este în stare să gestioneze eficient criza, să asigure prosperitatea economică și securitatea propriilor cetățeni. Neîncrederea tradițională în autorități a fost accentuată și de comunicarea difuză – emițători diferiți care transmit mesaje diferite, toate sub aceeași denumire generică de „stat”. Guvernuuil, care vorbește despre pandemie prin doi membri ai săi: prim-ministrul și ministra Sănătății, i se adaugă un președinte care emite propriile mesaje. În primele luni ale pandemiei, actorii politici au transmis mesaje diferite, iar ex-președintele Igor Dodon și-a schimbat discursul de la o ocazie la alta. Alte mesaje vin de la opoziție, societatea civilă și mass-media. Dezorientarea oamenilor îi determină să caute siguranță în sub umbrela Bisericii, care desigur se supune unei singure autorități eterne.  

Încrederea mare față de Biserică nu este o tendință doar pentru Moldova. După destrămarea URSS în 1991, oamenii s-au trezit peste noapte fără dogma marxist-leninistă care guverna întregul sistem valoric al cetățeanului sovietic. În condițiile în care a falimentat un vechi sistem valoric, iar altul abia se întrezărea (democrația-liberală, statul de îndrept, capitalismul cu față umană) s-a creat un vid valoric. În căutarea siguranței și autoafirmării în perioada prefacerilor socio-economice dureroase ale tranziției post-sovietice, categoriile dezorientate au apelat la un „adevăr alternativ”. În ajutor a venit Biserica renăscută împreună cu vechile dogme demult testate. Cetățeanul sovietic s-a reprofilat în evlaviosul credincios. Însă economia de piață a adus consumatorilor și alte „oferte metafizice”. Pe lângă religia clasică (creștinism, islam), spațiul ex-sovietic a cunoscut o popularitate a sutelor de secte, culte orientale, organizații oculte, practicii ezoterice, servicii ale șamanilor, telepaților, vracilor și, desigur, popularitatea teoriilor conspirative.

Mesajele bisericii prind în special la persoanele din categoriile marginalizate și vulnerabile. Aceste persoane nu pot să se adapteze într-o societate dinamică, aflată în plină transformare și modernizare. Teoriile conspirative de fapt sunt materializarea fricilor, anxietăților, suspiciunilor și a rezistenței acestor oameni față de o lume complexă, globalizată, instabilă, aflată într-o schimbare rapidă. Xenofobia, frica de ceva străin, diferit, se manifestă în zvonurile neadeverite despre cei 30 de mii de sirieni și construcția moscheii în centrul Chișinăului în cazul victoriei lui Andrei Năstase la alegerile locale din 2018. Rezistența adepților valorilor conservatoare și tradiționaliste față de liberalizarea și laicizarea spațiului public se regăsește în ideea complotului homosexualilor împotriva familiei tradiționale. Reticența față de integrarea Republicii Moldova în structurile internaționale se materializează în psihoza nefondată față de planurile lui Soros de a cumpăra pământurile fertile ale Moldovei sau construcția laboratoarelor secrete ale NATO în satul Bulboaca. Scepticismul față de știință și tehnologii se regăsește în falsurile despre planurile lui Bill Gates de a provoca pandemia prin antenele 5G și ulterior de a cipiza moldovenii sub pretextul vaccinării. 

Biserica versus Republica

Biserica are dreptul să-și stabilească propria politică de comunicare cu enoriașii, ceea ce nu o scutește de responsabilitatea da a fi mai precaută la conținutul și consecințele mesajelor lansate. Se creează un precedent periculos când o ipoteză neștiințifică se materializează în acțiuni concrete, lucru nu așa de complicat în era informațională a rețelelor de socializare. Astăzi, oricare opinie atractivă lansată în mediul online poate strânge foarte rapid în jurul său zeci și sute de adepți, ducând la efecte imprevizibile chiar și pentru autorul ei. De la publicarea operei antisemite „Protocoalele Înțelepților Sionului” de către Pavel Crușeveanu (născut în Florești) și declanșarea Holocaustului în Europa au trecut câteva decenii. De la lansarea ideii fraudării alegerilor prezidențiale din SUA de către democrați în grupurile QAnon și asediul Capitoliului de către susținătorii lui Trump, la 6 ianuarie 2021, au trecut doar câteva săptămâni. Răspândirea rapidă și ireversibilă a informațiilor impune o dublă responsabilitate pentru cei toți cei care modelează spațiul informațional. 

Și mai riscant este când o instituție cu o susținere masivă în rândul cetățenilor promovează conștient sau neintenționat teorii conspirative, precum este Mitropolia Moldovei în perioada pandemiei. Răspândirea falsurilor de către cler pe timp de pandemie sabotează capacitățile guvernului în gestionarea crizei. Avertizările ex-premierului Chicu și ale ANSP nu au avut efect. Măsurile de protecție au fost luate în serios de clerul moldovenesc abia după implicarea Patriarhiei de la Moscova. Rezultă că mustrarea Patriarhului, ierarhic superior Mitropolitului Moldovei, are o autoritate mai mare pentru clerul autohton decât ordinele și hotărârile obligatorii ale unei instituții laice precum Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică, specializată în lupta cu pandemia. 

Promovarea conspirațiilor poate afecta și practicile democratice. Având autoritate în rândul alegătorilor ortodocși, BOM nu s-a rușinat să se implice activ în procesele electorale. Un exemplu clasic este campania prezidențială din 2016, când Biserica a promovat deschis interesele PSRM și ale Kremlinului. Instrumentul cel mai eficient a fost răspândirea de către unii preoți a zvonurilor false, chiar după sfârșitul slujbelor, despre aducerea celor 30 de mii sirieni la indicația Occidentului, închiderea bisericilor de către Maia Sandu, care în general „ar  avea” o orientare sexuală netradițională. Drept consecință, votul alegătorilor a fost deturnat în favoarea „apărătorului” ortodoxismului și al valorilor tradiționale, Igor Dodon.

Concluzie

Isteria conspirativă din perioada pandemică ne reamintește iarăși despre importanța verificării informațiilor din spațiul mediatic, inclusiv cele emise de o instituție populară precum Biserica. Orice teorie și ipoteză are dreptul la existență. Fiecare persoană este în drept să-și creeze propria viziune asupra lumii, fie ea religioasă sau ateistă. Însă înainte să distribuim o „noutate senzațională” dintr-un grup suspicios din Facebook, mereu ar fi bine să ne întrebăm cât de veridic este acest „adevăr”, ce interese are cel care îl promovează și care pot fi consecințele acestor teorii inocente. 

Responsabilitatea individuală a actorilor spațiului informațional este ca niciodată mai actuală acum, în perioada de criză. Teoriile conspirative promovate de către unii lideri religioși deteriorează consensul public privind măsurile de protecție și lupta contra contra virusului fatal. Înrădăcinarea suspiciunilor față de medicină și știință este o situație periculoasă, în condițiile în care vaccinarea în masă a populației este crucială pentru eradicarea pandemiei. Manipulările și falsurile promovate de emițători interni și externi urmăresc să dezbine societatea conform formulei „noi vs ei”, să reducă capacitățile de mobilizare a societății în fața pericolului, să saboteze procedurile democratice și, în final, să inducă rezistența populației la reforme și progres. Statul trebuie să-și formuleze o nouă strategie de comunicare eficientă cu cetățenii. Clerul, având susținere mai ales la nivel local, poate fi implicat în campania de informare și responsabilizare a cetățenilor privitor la măsurile antiepidemice. În caz contrar, vidul de încredere din societatea noastră va fi completat în continuare cu teorii conspirative popularizate din „începuturi nobile” de către Biserică.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim