Lockdown-urile au costat economia globală cel puțin 10 mii de miliarde de dolari, arată un raport al Organizației Națiunilor Unite

Lockdown-urile au costat economia globală cel puțin 10 mii de miliarde de dolari, arată un raport al Organizației Națiunilor Unite

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a calificat acest cost drept o „gaură” în economia globală în ciuada unei recuperări mai puternice decât era estimat. Suma este comparabilă cu două PIB-uri ale Japoniei, comparativ cu situația în care pandemia nu ar fi avut loc, potrivit Conferinței ONU pentru comerț și dezvoltare (UNCTAD), scrie Agerpres.

Anul trecut, economia globală a fost marcată de "cea mai drastică scădere anuală de la introducerea statisticilor privind activitatea economică agregată, la începutul anilor 1940", se arată în raport.

UNCTAD avertizează că, în timp ce economiile dezvoltate au lansat ample planuri de redresare, cum este pachetul de stimulare a economiei al SUA, în valoare de 1,9 mii de miliarde de dolari, iar China a revenit la creştere la finele anului trecut, oamenii din ţările mai mici şi mai sărace continuă să se lupte cu dificultăţile.

Publicitate

Ţările în curs de dezvoltare duc greul recesiunii "din cauza spaţiului fiscal limitat, a constrângerilor tot mai mari ale balanţei de plăţi şi a lipsei sprijinului internaţional adecvat", ceea ce a dus la "unele din cele mai mari scăderi de venit individual raportat la PIB".

"Chiar şi o mică scădere a activităţii economice poate fi devastatoare", a notat UNCTAD, evocând consecinţe ale restricţiilor antipandemie "previzibil severe" în economii în curs de dezvoltare ca Filipine sau Malaezia.

Pe de altă parte, UNCTAD şi-a îmbunătăţit previziunile privind creşterea economică globală pe 2021 faţă de estimarea anterioară de 4,3%, având în vedere o posibilă "redresare mai puternică în Statele Unite".

În ianuarie, Banca Mondială a estimat că economia globală ar putea creşte cu 4% în anul în curs, în timp ce Fondul Monetar Internaţional a optat pentru o viziune mai optimistă, de 5,5%, aminteşte dpa.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal