CNESP va avea o nouă componență. Vor fi incluși membri ai mediului academic

CNESP va avea o nouă componență. Vor fi incluși membri ai mediului academic

Componența Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP) a fost modificată. Un astfel de proiect de lege a fost aprobat de deputați în ședința plenară din 18 martie.

Prin modificarea Legii privind supravegherea de stat a sănătății publice, componența CNESP va fi formată din membri ai Guvernului și reprezentanți ai structurilor subordonate Guvernului în responsabilitatea directă a cărora este monitorizarea și combaterea unei urgențe în sănătate publică.

La fel, în componența CNESP vor fi incluși și specialiști în domeniul sănătății publice, reprezentanți ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, ai Academiei de Științe a Moldovei, Școlii de Management în Sănătate Publică, dar și reprezentanți din societatea civilă.

De asemenea, cu drept de vot consultativ, vor fi antrenați reprezentanți ai instituțiilor internaționale.

Schimbările ar urma să îmbunătățească activitatea CNESP, așa încât deciziile să se ia „în termeni optimi, pentru combaterea unei eventuale epidemii”.

Menționăm că modificarea componenței Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, astfel încât să includă epidemiologi și medici, este una dintre recomandările Consiliului Suprem de Securitate.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.