Termenul pentru privatizarea locuințelor a fost extins

Termenul pentru privatizarea locuințelor a fost extins

Locuințele pasibile de privatizare vor putea fi supuse procedurii până la 31 mai 2024. Un proiect de lege care extinde termenul a fost aprobat de deputați la ședința din 18 martie.

Proiectul prevede că persoanele care locuiesc în spații pasibile de privatizare, conform Legii privatizării fondului de locuințe, vor obține dreptul de a le privatiza până la 31 mai 2024, având obligația de a înregistra dreptul de proprietate în modul stabilit prin Legea cadastrului bunurilor imobile.

„În perioada pandemiei cetățenii se confruntă cu o serie de probleme, printre care criza financiară și posibilitatea redusă de a circula și accesa instituțiile publice pentru servicii, fiind factori care influențează direct și posibilitatea exercitării dreptului de a privatiza locuința. Mai multe persoane care ne-au sesizat au invocat faptul că în instanțele de judecată există mai multe cauze legate de acest subiect, litigii care pot dura și după 31 mai anul curent”, notează deputații Platformei DA care sunt autori ai inițiativei legislative.

Publicitate

Proiectul de modificare a Legii cu privire la locuințe a fost votat în lectură finală.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal