VIDEO. Poliția din Estonia învață polițiștii din Moldova cum să conducă rapid în situații de urgență

VIDEO.  Poliția din Estonia învață polițiștii din Moldova cum să conducă rapid în situații de urgență
Foto: igp.gov.md


La Chișinău se desfășoară în aceste zile vizita de studiu a reprezentanţilor Poliției din Estonia în cadrul proiectului moldo-estonian „Crearea unui sistem de instruire privind conducerea în situaţii de urgenţă şi dezvoltarea sistemului de supraveghere a traficului în Republica Moldova”,  lansat oficial la 12 noiembrie 2013.
 

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, această vizită se axează pe preluarea celor mai bune practici și experiențe în materie de dezvoltare a supravegherii traficului și, în special, fundamentarea unui Centru de instruire privind conducerea în situații de urgență.

Tactici de conducere

În cadrul acestei vizite reprezentanții Inspectoratului Național de Patrulare, care anterior au fost instruiți la Centrul de instruire estonian Laitse Rally Park, vor desfășura instruiri teoretice-practice timp de 2 zile,  în perioada  6-7 mai,  la Chișinău în comun cu instructorii din Poliția estoniană pentru alți angajații ai INP. La aceste cursuri angajații vor învăța cele mai importante tactici de conducere sigură și rapidă în situații de urgență.

 A fost donat un echipament performant

Totodată, Poliția din Estonia a donat INP-ului un prim ajutor - echipament pentru desfășurarea altor instruiri, cum ar fi - echipament tehnic (calculator, proiector, boxe audio, imprimantă, flipchart), triunghi reflectorizant, conuri mari și mici de semnalizare, cuburi mari și mici etc. Aceste echipamente vor fi folosite în cadrul  instruirii angajaților Inspectoratului Național de Patrulare,  servind  drept suport pentru buna desfășurare a instruirilor.

Dezvoltarea capacităților angajaților MAI

Toate aceste acțiuni au drept scop dezvoltarea capacităților subdiviziunilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova în sfera ordinii publice și îmbunătățirea cooperării reciproce între autoritățile de aplicare a legii din ambele țări, care va sprijini îmbunătățirea protecției drepturilor omului, democratizarea și buna guvernare.

Proiectul moldo-estonian este susținut și cofinanțat de către Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Estonia din Fondul pentru Cooperare, Dezvoltare şi Ajutor Umanitar.

Hai să fim prieteni! Hai să #SusținemPresa independentă cu câte un abonament AGORA, de 98 de lei.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Amânările se țin în lanț și la Chișinău! O nouă ședință din dosarul Șor, transferată pe altă dată. Care este motivul

Amânările se țin în lanț și la Chișinău! O nouă ședință din dosarul Șor, transferată pe altă dată. Care este motivul

E oficial: Boris Marcoci este candidatul PAS la alegerile locale din Bălți

E oficial: Boris Marcoci este candidatul PAS la alegerile locale din Bălți

La toaletă, doar cu certificatul de vaccinare. Olanda introduce o nouă restricție anti-COVID-19

La toaletă, doar cu certificatul de vaccinare. Olanda introduce o nouă restricție anti-COVID-19

Advertoriale
MAIB - „Leader in Card Performance 2021”, potrivit Mastercard

MAIB - „Leader in Card Performance 2021”, potrivit Mastercard

Infrastructură modernă de cartier, grație unui parteneriat dintre Inamstro și Primăria Municipiului Iași

Infrastructură modernă de cartier, grație unui parteneriat dintre Inamstro și Primăria Municipiului Iași

Mastercard a acordat FinComBank S.A distincția „Leader in Moneysend: Clickpay.md” pentru leadership în domeniul transferurilor bănești

Mastercard a acordat FinComBank S.A distincția „Leader in Moneysend: Clickpay.md” pentru leadership în domeniul transferurilor bănești

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Scandal într-un troleibuz din capitală: Un tânăr a fost dat afară după ce a refuzat să-și pună masca de protecție (VIDEO)
  • 2
    Veaceslav Platon a depus o plângere pe numele Maiei Sandu la Consiliul pentru Combaterea Discriminării din România. Acesta spune că i s-ar fi încălcat dreptul la demnitate (DOC)
  • 3
    Decizie CtEDO: Alexander Litvinenko, spionul otrăvit cu poloniu, a fost asasinat de agenți ai Federației Ruse
  • 4
    Pfizer/BioNTech anunță că vaccinul său împotriva COVID-19 este sigur pentru a fi administrat copiilor cu vârste de 5 – 11 ani
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.