
Președintele german îi va decora pe fondatorii BioNTech
Fondatorii companiei farmaceutice germane BioNTech, care au contribuit la dezvoltarea unuia dintre primele vaccinuri împotriva COVID-19, vor fi decorați, vineri 19 martie, cu Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania. Acesta este una dintre cele mai înalt distincții conferite de statul german, informează Agerpres.
・
Özlem Türeci şi Ugur Şahin vor primi Crucea de cavaler comandant a Ordinului de Merit. Distincţiile le vor fi acordate de preşedintele Frank Walter Steinmeier la palatul prezidenţial Bellevue.
Este primul premiu decernat personal de preşedintele Germaniei în acest an.
BioNTech a dezvoltat împreună cu partenerul său, gigantul farmaceutic american Pfizer, un vaccin împotriva COVID-19 bazat pe ARN mesager (mRNA) care a fost primul autorizat în Uniunea Europeană, în decembrie anul trecut