Test obligatoriu la intrarea în țară și activitate limitată a piețelor și restaurantelor. CNESP anunță noi restricții

Test obligatoriu la intrarea în țară și activitate limitată a piețelor și restaurantelor. CNESP anunță noi restricții

Fără nunți sau cumătrii, piețele și restaurantele se vor închide mai devreme, iar testul negativ la COVID1-9 este obligatoriu la intrarea în țară. Sunt câteva dintre noile restricții impuse de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP), în urma ședinței din 19 martie.

Așadar, piețele vor fi deschise de la ora 07:00 și până la 15:00.

Centrele comerciale și magazinele nealimentare vor activa doar până la ora 18:00.

Cafenelele și restaurantele vor fi deschise până la 20:00. Până la ora 07:00 dimineața, acestea își pot continua activitatea cu serviciul de livrare. 

Se interzic nunțile, cumătriile și alte evenimente în localurile de alimentație publică. De asemenea, se interzice desfășurarea întrunirilor profesionale în masă, a competițiilor sportive. Se interzic târgurile și expozițiile.

Rămâne în vigoare interdicția prezenței spectatorilor în teatre și sălile de spectacol.

Testul negativ la COVID-19 devine obligatoriu la intrarea în R. Moldova. Acesta trebuie făcut cu 72 de ore înainte de intrarea în țară. Cei care nu au testul, indiferent de țara din care vin, vor sta în autoizolare timp de 14 zile.

Cât ține de procesul educațional, deciziile se vor lua de către instituțiile de învățământ la nivel local, în funcție de situația epidemiologică.

„Toate raioanele practic sunt în cod roșu. Cel mai grav este în Chișinău. Codul roșu se aplică când se constată 100 de persoane infectate la 100 mii de populație. La Chișinău, avem 1.460 de cazuri de infectare la 100 mii de populație, ce depășește de 14 ori limita de instituire a codului roșu”, a spus premierul interimar, Aureliu Ciocoi. 

Populația este îndemnată să respecte restricțiile impuse de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică, iar Ciocoi anunță înăsprirea activității de control din partea oamenilor legii.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Un nou lot de vaccinuri Pfizer-BioNTech a ajuns la Chișinău

Un nou lot de vaccinuri Pfizer-BioNTech a ajuns la Chișinău

Cum a ajuns un șofer de autobuz școlar să fie vaccinat la etapa destinată lucrătorilor medicali?

Cum a ajuns un șofer de autobuz școlar să fie vaccinat la etapa destinată lucrătorilor medicali?

Alte 1.797 de cazuri de COVID-19, înregistrate în ultimele 24 ore. 36 de pacienți și-au pierdut viața

Alte 1.797 de cazuri de COVID-19, înregistrate în ultimele 24 ore. 36 de pacienți și-au pierdut viața

Advertoriale
Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
    DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
Cele mai populare
  • 1
    Cât te costă să îți încarci bateria telefonului mobil pe parcursul unui an
  • 2
    Moldovenii au puține șanse să afle de ce anumiți judecători sau procurori au picat evaluarea comisiei pre-vetting. Motivul, explicat de președintele instituției: „E regretabil”
  • 3
    Spînu: „Premise reale pentru a avea un tarif în jur de 4 MDL” și alte consecințe ale semnării contractului de livrare a energiei electrice cu MGRES
  • 4
    Strategia chineză pentru a întoarce diaspora în țară: constrângere, hărțuire, forțare. 100 de așa-numite secții de poliție monitorizează activitatea din afara granițelor
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.