Deputatul Sergiu Litvinenco cere examinarea de îndată a materialelor prezentate de procurorul general prin care se dorește ridicarea imunității deputaților Denis Ulanov și Petru Jardan. Deputatul PAS susține că există riscul ca votul în plen să fie influențat sau ca cei doi să plece din țară în cazul în care procedura se amână până marți.
UPDATE: Zinaida Greceanîi a insistat ca documentele să fie examinate sâmbătă în comisia juridică, numiri și imunități. „Să respectăm procedura. Sunt documente pentru examinare. Am rugat să nu mai deschidem dezbateri la această temă”.
Știrea inițială: Sergiu Litvinenco le va cere deputaților ca materialele în privința lui Denis Ulanov să fie examinate azi în Comisia juridică, numiri și imunități. Și tot azi să fie votată ridicarea imunității în Parlament.
„Am văzut că discuțiile în Parlament au fost în sensul în care examinarea de către Comisia juridică să aibă loc mâine și votul în Parlament - marți. Acești termeni respectă procedurile regulamentului Legislativului, ce vorbesc de 15 zile din momentul de când se depune așa cerere. Totuși, noi avem așa situații când s-a ridicat imunitatea de mai multe ori și examinarea cererilor avea loc în ziua respectivă”, menționează Litvinenco.
În cazul lui Petru Jardan, așa cum acesta lipsește de la ședința plenară din 18 martie, dar trebuie să-și apere poziția la examinarea în comisie, deputatul PAS propune ca acest lucru să se facă sâmbătă, iar votul în plen - duminică.
„Dacă se amână până marți, urmărirea penală poate avea de suferit. Poate să ducă la ascunderea probelor, pot avea loc negocieri ce i-ar determina pe unii deputați să nu voteze, sau invers. Există riscul ca persoanele să fugă din țară. Nu văd impedimente să examinăm azi în comisii și să dăm în Parlament”, a puncta Litvinenco.
Menționăm că, pe 19 martie, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, i-a cerut Parlamentului ridicarea imunității deputaților Petru Jardan și Denis Ulanov, ambii din fracțiunea Partidului Șor. În timpul ședinței plenului, Denis Ulanov a spus că e gata să-și demonstreze nevinovăția. Petru Jardan a lipsit de la ședință, invocând motive de sănătate.
Ulterior, Procuratura a explicat că Ulanov ar fi fost implicat în frauda bancară, iar Jardan ar fi comis abuz de serviciu în perioada concesionării Aeroportului Internațional Chișinău.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
