„Liubușoara”, așa cum îi spun cei mai mulți dintre săteni, este poștașa de la Sireți care în cei 13 ani de activitate a reușit să se împrietenască cu întreaga comunitate. Femeie uscățivă, bună la suflet, cu voce caldă și ochi blânzi, Liuba Cipilenco străbate de câteva ore pe săptămână satul în lung și în lat.
Indiferent dacă e ploaie sau soare - e la datorie. Nu doar pentru a împărți corespondanța, pensiile și ziarele, ci și pentru a schimba o vorbă cu oamenii singuratici și pentru a întinde o mână de ajutor celor care au nevoie de ea.
Oamenii spun că înainte scrisorile erau aruncate la nimereală, dar eu am învățat și găsesc un locușor sus, la poartă, ca să încapă scrisoarea binișor și nu cadă, să n-o ia cineva.
Autor:
Modestă și sfioasă, ne-a invitat într-o cameră îngustă, pe care o numește cu mândrie - „birou”. Cu jumătate de voce, spune că nu-i prea place să fie în centrul atenției. Destinul nu a cruțat-o, dar femeia spune că îi este recunoscătoare sorții că pentru fiecare încercare grea i-a oferit și o lecție din care a învățat să se ridice și să meargă mai departe cu capul sus.
După ce, acum două decenii, i-a murit soțul, Liuba Cipilenco a rămas singură cu trei copii pe care trebuia să-i crească, să-i educe, să le pună pe masă și să le fie sprijin. Îi dau lacrimile când își amintește de acele vremuri, dar spune că ei, copiii ei, sunt motivul pentru care mai este azi în viață.
Propunerea de a lucra la poșta din sat a luat-o prin surprindere. La început îi era greu să rețină oamenii după nume și adresă, acum, însă, râde și spune că le știe și caracterul celor cărora le bate la poartă.
Plăcerea lucrului vine când lucrezi într-un colectiv bun...
Autor:
Locuind în unul dintre cele mai mari sate din țară, Liubușoara și-a bătătorit tălpile trecând de la o casă la alta. Unii oameni o întreabă de ce nu-și cumpără o bicicletă, iar ea, dă alehamite din mână și spune că atâta timp cât o țin picioarele, merge pe jos.
Recunoaște că munca de poștaș e și cu bune, și cu rele. Uneori e obositoare, alteori stresantă, dar gândul că are șansa de a munci acasă, în satul în care a văzut lumina zilei - o îmbărbătează.
Cum să nu iubesc Moldova? Chiar să fie vremea să trebuiască neapărat să plec – nu m-aș duce...
Autor:
Pentru Liuba Cipilenco Moldova este acel colț de rai din care chiar dacă ar avea ocazia - nu ar pleca. Își descrie cu cuvinte simple dragostea față de țară, fără să bănuiască câtă măreție se ascunde în spatele acestei simplități.
Am lăsat-o tristă că ploaia nu mai contenește, iar ea avea 60 de scrisori pe care trebuia să le împartă sătenilor.
Între timp, la Sireți stropii continuau să-și facă mendrele în băltoacele din mijlocul asfaltului, iar câinii lătrau periodic pentru a le aminti sătenilor unde se află adevărata veșnicie...
**
Cred în puterea exemplelor și știu că deși nu are nici petrol și nici aur, Moldova este bogată datorită oamenilor săi. În fiecare vineri vă fac cunoștință cu adevărații eroi ai zilelor noastre. Oameni harnici, buni, dedicați.
Dacă vă plac poveștile de viață, vă invit să deveniți patronii proiectului „Oameni ca tine” și să ne ajutați, astfel, să-i descoperim în continuare pe cei care ne fac țara.
Dacă și voi știți oameni frumoși care ar putea deveni eroii reportajelor mele, lăsați-mi un mesaj pe Facebook sau pe Instagram.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.