După angajații de la terapie intensivă și din secțiile COVID-19, precum și după medicii de familie, a început procesul de imunizare contra noului coronavirus a studenților și medicilor rezidenți din cadrul Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemițanu” (USMF). Campania de vaccinare este lansată de USMF și are drept scop imunizarea a o mie de mediciniști cu vaccinul chinezesc Sinopharm. Primii se vor vaccina decanii, iar, ulterior, și studenții.
„De astăzi începem vaccinarea studenților de la Universitate și de la Colegiul de Medicină. Avem două puncte de imunizare, primul este pentru persoanele didactice pentru tot colectivul auxiliar, iar al doilea - pentru studenți”, a spus rectorul USMF, Emil Ceban.
Potrivit lui, procesul de imunizare a fost unul organizat, iar studenții au avut ocazia să se înscrie când doresc.
„În discuții cu Ministerul Sănătății, s-a luat decizia că din vaccinurile care vin în R. Moldova să fie oferite și în aceste centre de imunizare. Cei care au o vârstă înaintată, cei cu comorbidități și cei care vor dori alt vaccin decât cel propus astăzi, vom avea trei variante de vaccin. Noi ne vom conduce după principiul primul venit - primul servit”, a adăugat Ceban.
„Noi nu propunem care ser, am întrebat cine vrea să se înscrie, iar cei care au dorit s-au înscris în baza unei liste. Undeva 90% sunt înscriși pentru a se vaccina”, a menționat directoarea Centrului de excelență în medicină și farmacie „Raisa Pacalo”, Ala Manolache.
„Noi o să dăm în mână la fiecare student câte două pastile de paracetamol, așa cum se prevede administrarea la șase ore de vaccin o pastilă. După vaccin, studenții o să plece acasă, dar, dacă vor fi reacții adverse, vor putea suna la Linia Verde, instituită special pentru a raporta situația”, a spus rectorul USMF.
Până la moment actual, au fost înscriși în listă 500 de studenți, iar săptămâna aceasta au fost ocupate toate locurile disponibile.

Potrivit reprezentanților instituției, serul Sinopharm merge într-o singură doză. Nu este un flacon cu multe doze, ca în cazurile AstraZeneca și Pfizer, ci este o seringă preumplută.

După administrarea vaccinului, persoanele sunt monitorizate pentru 15 minute.
Procesul de imunizare în cadrul USMF este lansat pe 22 martie curent, cu începere de la ora 11:00, în incinta Centrului de Medicină Tradițională Chineză, unde universitatea a amenajat cel de-al doilea centru de vaccinare pentru studenți, medici rezidenți și personalul universitar.
1.000 de mediciniști vor fi imunizați cu vaccinul BBIBP-CorV, produs de către agenția chineză Sinopharm Beijing Institute of Biological Products, fiind vorba de dozele donate R. Moldova de către Emiratele Arabe Unite.
Vaccinarea este benevolă și se efectuează în baza buletinului de identitate și a contului personal din Sistemul Informațional de Management Universitar. În prealabil, beneficiarii se înregistrează electronic, completând un formular tipizat creat în acest scop.
Vaccinul BBIBP-CorV este aprobat în peste 20 de țări ale lumii, printre care China, Emiratele Arabe Unite, Turcia, Argentina, Serbia, Ungaria ș.a. De asemenea, acesta este în proces de aprobare de către Organizația Mondială a Sănătății, după ce a trecut toate cele trei etape de evaluare.
Vaccinul Sinopharm a fost testat, în faza III, pe mai mult de 60 de mii de voluntari din 10 țări de pe continente diferite. Conform rezultatelor ultimei faze de testare, efectuată pe un lot de 31 de mii de voluntari din Emiratele Arabe Unite, vaccinul Sinopharm are o eficiență de 100% împotriva formelor medii și severe de COVID-19.
Vaccinul BBIBP-CorV se administrează în două prize, la interval de trei săptămâni, și nu are contraindicații. Se utilizează pentru toată populația, de la vârsta de 18 ani, cu excepția persoanelor care ar putea fi alergice la unul dintre componente – sodium aluminium sulphate, substanțe ce se adaugă în toate vaccinurile pentru a le spori imunogenitatea. În caz de apariție a unor reacții alergice, persoanelor nu li se va administra a doua doză de vaccin.
Amintim că Emiratele Arabe Unite au donat Republicii Moldova 2.000 de doze de vaccin anti-COVID-19, produse de compania chineză Sinopharm. Donația vine ca răspuns la apelul prim-ministrului interimar, Aureliu Ciocoi, adresat șeicului Abdullah bin Zayed Al Nahyan, ministru al Afacerilor Externe și cooperării internaționale al EAU.