Cu referire la acuzațiile procurorului general, Alexandr Stoianoglo, precum că ar fi încheiat un contract de asigurare înainte de concesionarea aeroportului, pentru a minimiza cheltuielile companiei concesionare, Petru Jardan a declarat că asigurarea respectivă era impusă de lege, astfel încât întreprinderea de stat să-și păstreze certificatul de operator de aerodrom.
„Trebuia să asigur buna funcționare a unicului aeroport, să obțin certificatul fără de care nu putem activa, să asigur buna funcționare la cel mai înalt nivel de siguranță a zborurilor. Ce s-a menționat, că una din plăți a fost efectuată în noiembrie 2013. Da, a fost efectuată cu întârziere față de planul prevăzut în contractul de asigurare. Plata trebuia efectuată în octombrie. De ce nu a fost impusă compania Avia Invest să o achite? În contractul de concesiune se menționează că întreprinderea de stat își îndeplinește toate obligațiile financiare care sunt obligatorii sau urmează să survină până la data de 1 noiembrie. Ținând cont că vorbim de tranșa din 20 octombrie, este obligația întreprinderii de stat, ceea ce s-a și făcut”, a declarat Petru Jardan.
Deputatul a mai menționat: „Fiecare poliță care a fost încheiată pe parcursul anului 2013 și s-a utilizat de întreprinderea de stat câteva luni de zile, din costul total s-a scos timpul de utilizare, iar valoarea reziduală a fost transmisă către Avia Invest. În actul de primire-predare s-au inclus toate. Avem și această poliță de asigurare de peste 3 milioane de lei. Cum putea Petru Jardan să ascundă chestia asta cu factori de decizie? Este menționat că se transmit toate activele”.
Cum a ajuns director Avia Invest?
Deputatul Partidului Platforma DA Igor Munteanu l-a întrebat pe parlamentar dacă știa că va ajunge director al companiei concesionare Avia Invest, pe când era administrator interimar al întreprinderii de stat Avia Invest.
„În 30 august 2013, a fost semnat contractul de concesiune. În contract sunt menționate 60 de zile pentru transmiterea activelor. Concesionarul trebuia să preia personalul, activele, să se încadreze în rigorile organului aviației civile. Am avut în această perioadă o conlucrare, după semnarea contractului. Am contactat cu compania Avia Invest practic zilnic pentru a sincroniza procedura de transmitere a personalului, pentru a reîncheia contractele pe care le avea întreprinderea. Am conlucrat cot la cot cu ei două luni. Conform cerințelor contractului, erau obligați să preia toți specialiștii, inclusiv pe Petru Jardan. Cred că au apreciat ei ceva la Petru Jardan, am primit oferta de a merge director. Am acceptat oferta și, din 24 decembrie, am devenit administrator al companiei”.
Menționăm că, în timpul discursului său din plenul Parlamentului, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a spus că Petru Jardan a prejudiciat întreprinderea de stat Aeroportul Internațional Chișinău cu 4,9 milioane de lei.
Pe 19 martie, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, i-a cerut Parlamentului ridicarea imunității deputaților Petru Jardan și Denis Ulanov, ambii din fracțiunea Partidului Șor. Procuratura a explicat că Ulanov ar fi fost implicat în frauda bancară, iar Jardan ar fi comis abuz de serviciu în perioada concesionării Aeroportului Internațional Chișinău. Parlamentarii se declară nevinovați.
Pe 20 martie, Comisia juridică numiri și imunități s-a întrunit în ședință, unde au fost audiați procurorul general și cei doi deputați vizați. În urma procedurii secrete, membrii comisiei, cu majoritatea voturilor, s-au expus pentru ridicarea imunității parlamentare în cazul lui Denis Ulanov, dar și al deputatului Petru Jardan.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.