S-a stabilit în Italia, fiind cucerită de locurile vizitate. Liubovi Tataroi, originară din R. Moldova, despre destinațiile care au impresionat-o

S-a stabilit în Italia, fiind cucerită de locurile vizitate. Liubovi Tataroi, originară din R. Moldova, despre destinațiile care au impresionat-o


Liubovi Tataroi este originară din Republica Moldova, dar de mai mulți ani s-a stabilit în Italia, în Lecco. Femeia este îndrăgostită de călătorii și îi saltă inima de fiecare dată când are posibilitatea să viziteze un loc nou. A cutreierat Italia și a descoperit numeroase atracții turistice și nu doar, care i-au lăsat amintiri frumoase. Până când libera circulație va fi reluată, în urma ridicării restricțiilor de călătorie, Liubovi Tataroi a decis să-și împărtășească experiențele sale, printr-o călătorie virtuală în destinațiile care au impresionat-o.

Passo dello Stelvio

Foto: Arhiva personală

Passo dello stelvio este e o stradă alpină la altitudinea de 2.758 de metri, care desparte două regiuni, Lombardia de Trentino. E compusă din 88 de cotituri, 40 dinspre Lombardia și 48 dinspre Trentino. 

Foto: Arhiva personală

La fiecare cotitură se așterne o panoramă diversă. La intrarea în Prato Stelvio (Val Venosta) se găsește muzeul în aer liber, iar vizavi este casa muzeu a artistului care l-a creat.

Foto: Arhiva personală

Lago di Resia, Lago di Tovel, Lago di Braies - lacurile alpine

Foto: Arhiva personală

Lago di Resia este un lac alpin artificial, situat în comuna Curon Venosta (Trentino Alto Adige). S-a format în urma construcției unei bariere între alte două lacuri. Apa, revărsându-se, a acoperit localitatea din preajmă. Au rămas sub apă 163 de case și 523 de hectare de pământ cultivat. Turnul bisericii, construită aproximativ în 1300, este vizibil și în prezent, deasupra apei. La el se poate de ajuns înot sau iarna, când lacul este înghețat. Legenda spune că, uneori, în zilele de iarnă se mai aud sunând clopotele. Lacul este înconjurat de o pistă pentru cicliști, iar la aproximativ trei kilometri, în localitatea Resia, se pot închiria biciclete.

Foto: Arhiva personală

Lago di Tovel este, la fel, un lac alpin situat în parcul natural Adamello Brenta în Val di Non (Trentino Alto Adige). Apa limpede de culorile verde și albastru îi dau un farmec deosebit, afirmă moldoveanca. Pentru cine-i pasionat de o plimbare în natură, fotografiat, pictat sau chiar compus poezii, lacul poate fi o sursă perfectă de inspirație. Lacul se află la o altitudine de 1.178 de metri și în limpezimea apei se reflectă munții care-l înconjoară, creând pe suprafața acestuia un peisaj încântător.

Foto: Arhiva personală

Lago di Braies, tot unul alpin, este situat în Val di Braies, comuna Bolzano (Trentino Alto Adige), fiind unul dintre cele mai vizitate locuri din Trentino. Fiecare anotimp creează împrejurul lacului un peisaj divers, unica care rămâne neschimbată este culoarea de albastru-verde smarald a apei. Merită vizitat, punctează Liubovi Tataroi.

VEZI ȘI: „Abbonamenti gustosi” sau cum „trezești” italianul din tine, printr-un abonament de membru

Foto: Arhiva personală

Trenino rosso del Bernina

Dacă călătorești în Lombardia, nu poți pierde ocazia unei excursii cu Trenuțul Roșu, îndeamnă Liubovi. Punctul de plecare este din localitatea Tirano, iar destinația - San Moritz, Elveția. Vagoanele sunt astfel construite, încât să ofere pasagerilor o vedere panoramică de jur împrejur. 

Foto:trenino-rosso-bernina.it

Fiecare anotimp bucură ochii cu un peisaj diferit. Punctul cel mai înalt este de peste doi km. În apropierea lacului Poschiavo, oferă un peisaj încântător. Iarna, pot fi admirați ghețarii și imensele piste de ski.

San Marino 

Foto: Arhiva personală

San Marino este un microstat situat pe teritoriul Italiei. Este una dintre cele mai vechi republici din lume și al treilea cel mai mic stat din Europa. Populația este de aproximativ 34 de mii de locuitori. 

Foto: Arhiva personală

Capitala poartă același nume, iar limba oficială vorbită este italiana. Totodată, face parte din patrimoniul mondial cultural. 

Foto: Arhiva personală

Un singur bilet este valabil pentru a vizita cetățile (trei la număr, în una dintre care se află o mică biserică și un muzeu de arme) și toate muzeele de stat: Galeria de Artă Modernă și Contemporană, Muzeul San Francesco, Muzeul de Stat și bisericile. San Marino este considerat a fi cea mai veche republică a tuturor timpurilor. 

Foto: Arhiva personală

Dacă vă aflați în vizită sau în trecere prin Emilia Romagna, nu ratați o excursie în San Marino, se merită, este de părere Liubovi.

Santa Margherita Ligure, Portofino și San Fruttuoso

Sunt localități situate pe malul Mării Ligure, în provincia di Genova (Liguria). Marea Ligurică este situată între insula Corsica și regiunea Toscana și face parte din Marea Mediterană. 

Foto: Arhiva personală

Vinurile Liguriei sunt considerate a fi printre cele mai bune din Italia și din lume. Din oră în oră, în perioada caldă a anului, activează serviciul de transport public maritim. 

Foto: Arhiva personală

Vapoare și bărcuțe facilitează accesul turiștilor, din Santa Margherita, spre Portofino și San Fruttuoso. Portofino este o localitate simbol din regiunea Liguria, situată între munte și mare. Casele colorate, bărcuțele care vin și pleacă într-o armonie perfectă, atrag an de an mii de turiști, artiști, politici, personalități celebre etc. 

Foto: Arhiva personală

San Fruttuoso este un loc de cult, catolic, accesibil ușor pe cale marină sau pe o cărărușă de munte doar pe jos. Așezat între roci și apa albastră și cristalină a mării - un colț de rai. Dacă plănuiți o vacanță la mare în Liguria, nu ratați șansa de a vizita aceste locuri.

Ponte nel Cielo in val Tartano 

Foto: Arhiva personală

În Val Tartano se află podul tibetan, cel mai înalt din Europa, de 234 metri lungime și 140 înălțime, suspendat între două văi. 

Foto: Arhiva personală

Ușor accesibil, poate fi traversat de oricine, chiar și de copii. Peisajul, prospețimea aerului și liniștea din jur creează o senzație de nedescris. 

Foto: Arhiva personală

Accesibil 7 din 7 zile din săptămână, de luni până vineri biletele pot fi cumpărate pe loc, sâmbăta și duminica doar online. Pentru a nu crea aglomerație, autoritățile au decis trecerea zilnică a doar 300 de persoane, așa că, dacă ajungeți târziu, există riscul să nu mai fie permis accesul.

Foto: Arhiva personală

Varenna si Belaggio, pe lacul de Como 

Foto: Arhiva personală

Lecco, Varenna, Bellagio sunt localități situate pe lacul de Como în Lombardia. Datorită trecutului istoric, a stilului arhitectural, dar nu în ultimul rând, a frumuseții peisajului, aceste localități găzduiesc an de an mii de turiști din întreaga lume. 

Foto: Arhiva personală

Pentru o excursie de câte o zi în fiecare dintre aceste trei locații, propun spre vizitare următoarele obiective: Lecco - biserica San Nicolo și turnul; Villa Manzoni e Museo Manzoniano; excursie în munții San Martino, Monte Barro și Piani d\\\'Erna, Varenna - centrul istoric din Varenna, Villa Cipressi, Villa Monastero, Castello di Vezio. Bellagio - Basilica di San Giacomo, chiesa di San Giorgio, Villa Serbelloni și Villa Melzi. O excursie cu vaporul pe lac între Lecco-Varenna-Bellagio va crea amintiri de neuitat.

Foto: Arhiva personală

Courmayeur și Monte Bianco 

Foto: Arhiva personală

Courmayeur este o localitate în Val d\\\'Aosta la poalele mărețului Monte Bianco, considerat a fi a opta minune a lumii. 

Foto: Arhiva personală

Este locul ideal pentru pasionații de ski și sporturi invernale. Monte Bianco, cu 4.810 de metri altitudine, este cel mai înalt munte din Europa. Pentru a admira mai îndeaproape ghețarii și pentru transportul skiatorilor pe piste, a fost construită teleferica numită Skyway și care urcă până la Punta Helbronner, la 3.466 de metri.

Foto: Arhiva personală

Peisajul este de nedescris, de asemenea, emoțiile. Absolut contraindicat celor care au frică de înălțime sau patologii cardiovasculare.

Foto: Arhiva personală

Le isole Boromee pe Lago Maggiore

Foto: Arhiva personală

Insulele Borromee, trei la număr, sunt amplasate pe Lago Maggiore, regiunea Piemonte(It). Sunt accesibile pentru turiști anul împrejur, însă perioada ideală pentru vizite ar fi primăvara, în lunile aprilie - mai, când insulele sunt în floare. 

Pe Isola Madre, care este și cea mai mare ca teritoriu din toate trei, se află palatul ce a aparținut familiei Borromeo, construit aproximativ în sec XIV, și grădina botanică în stil englez, amenajată la sfîrșitul lui 1800 cu o infinitate de plante exotice, frumos plantate și îngrijite. Timpul aproximativ de vizită al aceste insule e de o oră și jumătate - două. 

Foto: Arhiva personală

Isola dei Pescatori este unica dintre cele trei cu locuitori permanenți, este locul ideal pentru un popas, pentru a lua prânzul sau cina și pentru a gusta din bucatele tradiționale ale acestor locuri. Isola Bella este renumită pentru frumusețea grădinilor în stil italian. În afară de grădini, se mai poate vizita palatul Contelui Vitalino Borromeo. 

VEZI ȘI: Ce este pinsa și cu ce se deosebește de pizza (FOTO, VIDEO)

Tot aici se mai găsesc câteva magazine, restaurante și baruri. Pentru a transforma insula în ceea ce este astăzi, au fost nevoie de patru secole, susține Liubovi.

Foto: Arhiva personală

VEZI ȘI: Născut în Florența, stabilit la Chișinău. Povestea arhitectului italian care a îndrăgit Republica Moldova

Până a avea posibilitatea să călătorim nestingherit în întreaga lume, în luna martie, alături de Casa Rinaldi, ți-am pregătit „abbonamenti gustosi”, pentru a „trezi” italianul din tine.

Așadar, dacă îți iei un abonament de membru AGORA, în luna martie, fie el de Susținător, Fan sau Ambasador, lunar, semestrial sau anual, începând cu 48 de lei, te alegi cu cele necesare pentru a pregăti pinsa: două blaturi și produse complementare, toate de la Casa Rinaldi – sos de roșii cu basilic, cașcavaluri și mezeluri, toate italienești.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
TOP-10 locații din Italia, care te pot inspira. Maria Borozan, despre destinațiile favorite pentru călătorie

TOP-10 locații din Italia, care te pot inspira. Maria Borozan, despre destinațiile favorite pentru călătorie

Născut în Florența, stabilit la Chișinău. Povestea arhitectului italian care a îndrăgit Republica Moldova

Născut în Florența, stabilit la Chișinău. Povestea arhitectului italian care a îndrăgit Republica Moldova

Ce este pinsa și cu ce se deosebește de pizza (FOTO, VIDEO)

Ce este pinsa și cu ce se deosebește de pizza (FOTO, VIDEO)

Advertoriale
Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Directorul adjunct al ANP, învinuit de „păstrarea ilegală a munițiilor” și „păstrarea neglijentă a armelor de foc și a munițiilor” a fost achitat
  • 2
    Un lider taliban spune că execuțiile și mutilările vor reveni „dar poate nu în public”: „Sunt necesare pentru siguranța cetățenilor”
  • 3
    Cum a schimbat Angela Merkel Europa în cei 16 ani în care a condus Germania
  • 4
    Italia recunoaște certificatele de vaccinare emise în R. Moldova. Ce informații trebuie să conțină documentul
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.