Implementarea programului Compact 2 este amânată de Guvernul american din cauza nivelului înalt al corupției din țara noastră. Astfel, după ce primul proiect de acest gen va fi finalizat, în luna septembrie a acestui an, Guvernul va trebui să întreprindă măsuri care să reducă nivelul corupției și ar permite acordarea de noi fonduri. În cadrul primului program desfășurat în anii 2010-2015, țării noastre i-au fost acordate 262 de milioane dolari.
Implementarea programului Compact 2 este amânată de Guvernul american, din cauza nivelului înalt al corupției din țara noastră.
„Indicatorul corupției nu a permis ca Republica Moldova să fie eligibilă pentru un al doilea program Compact. Astfel, în cadrul întrunirilor guvernamentale cu reprezentanții SUA, s-a atras atenția Republicii Moldova ce trebuie realizat în aspectul combaterii corupției, în domeniul justiției și organelor de drept. În acest sens Guvernul trebuie să demonstreze pe parcursul anului curent că s-au realizat măsurile respective și indicatorul de performanță în controlul corupției este la nivelul permisibil pentru accesarea fondurilor Compact.
Corporația Provocările Mileniului nu acordă mijloace financiare dacă țara are carențe la indicatorul corupție. La indicatori ce țin de buna guvernare, transparență, libertățile economice noi nu am avut probleme. Cel mai critic indicator este controlul corupției aici au atras atenția Guvernului donatorii, țările europene și alți parteneri de dezvoltare,” a declarat Valentina Badrajan, directorul executiv al Fondului Provocările Mileniului Moldova.
În ceea ce privește implementarea programului Compact Republica Moldova a obținut rezultate foarte bune.
„Un indicator cu care putem să ne mândrim, când se va acordă un al doilea program Compact, ține cont de implementarea primului program. Din cele peste 20 de țări în care este implementat acest program, Republica Moldova este considerată cel mai de succes program Compact. Noi suntem apreciați ca țara cu cel mai mare succes în implementarea programului Compact, grație respectării principiului transparenței, responsabilității, utilizarea mijloacelor după destinație și lipsa realocărilor de fonduri sau revederea proiectelor,” ne spune Valentina Badrajan.
Următoarea decizie în privința continuării programului Compact va fi luată în decembrie 2015.
Dintre țările unde a fost implementat programul Compact doar în Georgia acesta a fost implementat fără nici o pauză, iar Mongolia a continuat după doi ani.
Directorul executiv al Fondului Provocările Mileniului Moldova afirmă că „noi am dorit să fim consecutivi, dar nu s-a primit. Din păcate nu depinde totul de noi.”
Programul Compact expiră în Republica Moldova la 1 septembrie 2015 și are o valoare totală de 262 de milioane dolari, oferiți de poporul american Republicii Moldova. Proiectele realizate în cadrul Programului au scopul să contribuie, în perioada 2010-2015, la creşterea veniturilor populaţiei din Republica Moldova, reabilitarea drumurilor, renovarea sistemelor de irigare şi stimularea trecerii la o agricultură performantă.
Principalele activități stabilite în cadrul acestui program sunt îndreptate spre finalizarea lucrărilor de reabilitare mai multor sisteme de irigare, reabilitarea a 127,7 de kilometri de drumuri naţionale, acordarea asistenţei pentru îmbunătăţirea managementului resurselor de apă şi accesul la finanţare pentru antreprenorii agricoli.
Vezi și aceste știri

Un polițist și alte două persoane, reținute pentru că ar fi cerut mită de 500 de mii de lei pentru a rezolva un dosar privind traficul de droguri

Un conac din Austria al oligarhului Igor Şuvalov, fost vicepremier al Rusiei, a fost ocupat de activişti
