Sandu, în așteptarea votului privind candidatura lui Grosu. „Dacă nu se susține, mergem la Curte să discutăm despre anticipate”

Sandu, în așteptarea votului privind candidatura lui Grosu. „Dacă nu se susține, mergem la Curte să discutăm despre anticipate”

Președinta Maia Sandu susține că Parlamentul are, în prezent, două opțiuni. Fie susține candidatura lui Igor Grosu pentru funcția de premier, fie se ajunge la sesizarea Curții Constituționale în vederea dizolvării Parlamentului și a declanșării alegerilor parlamentare anticipate.

„Parlamentul urmează să decidă: Sau susține echipa pe care o va prezenta dl Grosu, sau nu o susține și mergem la Curte să discutăm mai departe despre anticipate. În momentul în care guvernul va fi votat, își va asuma responsabilitatea și va începe să corecteze lucrurile și să soluționeze problemele care pot fi soluționate fără sprijinul parlamentar. I-am cerut candidatului să vină cu un program în care sunt acțiuni imediate și lucrul pe termen mediu, pentru care e nevoie de sprijin parlamentar. Negocierile în Parlament le poartă candidatul”, a declarat Maia Sandu în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Întrebată ce va urma, mai exact, dacă Igor Grosu și echipa propusă de acesta nu vor primi votul de încredere din partea deputaților, șefa statului a refuzat să răspundă: „Nu avem de ce să intrăm în scenarii ipotetice. Acum, în Parlament, trebuie să se ia o decizie – se sprijină sau nu acest guvern. În momentul în care o să se consume această situație, o să facem următorul pas”.

Publicitate

Anterior, președinta Maia Sandu refuza să inițieze consultări cu fracțiunile parlamentare, menționând că așteaptă ziua de 23 martie, data la care expiră termenul de 45 de zile de la momentul primei tentative eșuate de învestire a unui Guvern, circumstanță ce ar putea sta la baza dizolvării Parlamentului. Ulterior, șefa statului s-a răzgândit și a chemat deputații la consultări. La scurt timp, l-a desemnat pe Igor Grosu drept candidat pentru funcția de prim-ministru. Decretul, contestat de socialiști, a fost declarat constituțional de Înalta Curte.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal