Un moldovean și-ar fi falsificat testul la COVID-19 pentru a nu sta în autoizolare. Bărbatul e cercetat penal

Un moldovean și-ar fi falsificat testul la COVID-19 pentru a nu sta în autoizolare. Bărbatul e cercetat penal
poză simbol

Un moldovean, originar din raionul Ungheni, și-ar fi falsificat testul la COVID-19 pentru a nu sta în regimul de autoizolare după ce a trecut frontiera. Acesta a recunoscut că documentul nu a fost perfectat de instituțiile abilitate, iar, în prezent, este cercetat penal. 

Ilegalitatea a fost constatată în punctul de trecere a frontierei Criva. Polițiștii de frontieră au identificat un tânăr moldovean care revenea acasă din Ucraina. Pentru a nu fi plasat în autoizolare, bărbatul, de 30 de ani, a prezentat la control testul PCR COVID-19 negativ. 

„În timpul cercetării documentului în cauză, polițiștilor li s-a părut straniu că persoana a ieșit din R. Moldova pe data de 21 martie, pe când testul era efectuat la Lvov (Ucraina) pe data de 20 martie. Astfel, verificările au fost extinse, iar, în rezultat, testul s-a dovedit a fi falsificat”, spune Poliția de Frontieră într-un comunicat.

Audiat, bărbatul a declarat că ar fi perfectat testul prin intermediari, iar pentru serviciile acestora ar fi oferit 200 de euro. 

Polițiștii de frontieră continuă cercetările pentru elucidarea tuturor circumstanțelor. Bărbatul riscă o pedeapsă penală. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Autorități, despre vaccinarea anti-COVID: Au fost înregistrate 712 reacții adverse. Urmează a fi imunizați stomatologii și farmaciștii

Autorități, despre vaccinarea anti-COVID: Au fost înregistrate 712 reacții adverse. Urmează a fi imunizați stomatologii și farmaciștii

Doi polițiști de frontieră au cucerit bronzul la Cupa mondială de box din Germania

Doi polițiști de frontieră au cucerit bronzul la Cupa mondială de box din Germania

 George Simion s-ar fi pornit în R. Moldova în ciuda interdicției de a intra în țară.  Unioniștii îl așteaptă la frontieră

George Simion s-ar fi pornit în R. Moldova în ciuda interdicției de a intra în țară. Unioniștii îl așteaptă la frontieră

Advertoriale
McDonald's a deschis cel de-al 6-lea restaurant în Chișinău (VIDEO)

McDonald's a deschis cel de-al 6-lea restaurant în Chișinău (VIDEO)

TANDEM lansează o nouă ofertă, -17% la toate produsele din stoc

TANDEM lansează o nouă ofertă, -17% la toate produsele din stoc

Sunteți pasionați de lumea startup-urilor? Philip Morris vă provoacă să participați la Disrupt Camp!

Sunteți pasionați de lumea startup-urilor? Philip Morris vă provoacă să participați la Disrupt Camp!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Moldovenii cu cetățenie română nu mai riscă să-și piardă buletinul, dacă nu locuiesc pe teritoriul României
  • 2
    Se clatină fotoliul lui Andrei Spînu? Răspunsul ministrului Justiției
  • 3
    Ultima oră! Dorin Damir și Vasile Cojocaru au fost eliberați din penitenciar
  • 4
    Moldova va avea acces la datele internaționale ale cetățenilor noștri legate de transferul banilor în străinătate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.