ONU: Cel puțin 34 de milioane de oameni se află „la un pas de foamete”

ONU: Cel puțin 34 de milioane de oameni se află „la un pas de foamete”

Foamea acută va afecta, în următoarele luni, peste 20 de țări, iar cel puțin 34 de milioane de oameni se află „la un pas de foamete”. Cel puțin asta arată ultimul raport al  Organizației Națiunilor Unite. 

Populația din Yemen și din Sudanul de Sud suferă deja de foame, potrivit unui raport privind cele mai afectate regiuni unde foametea este acută, document publicat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie și Agricultură (FAO) și Programul Alimentar Mondial al ONU.

ONU estimează că 34 de milioane de oameni sunt „la un pas de foamete” din cauza conflictelor armate, șocurilor climatice și pandemia de Covid-19 care au contribuit la o creștere „alarmantă” a foametei la nivel global, scrie digi24. 

Totodată, în unele zone ale lumii, fenomenul de foamete este agravat de invaziile de lăcuste venite din deșert.

„Amploarea suferinței este alarmantă”, a declarat directorul general al Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie și Agricultură (FAO), Qu Dongyu. 

Nordul Nigeriei, Yemen și Sudanul de Sud ocupă prima poziție pe lista locurilor care se confruntă cu niveluri „catastrofale” de foamete

Africa este cel mai grav afectată de lipsa de alimente, dar există puncte fierbinți ale foametei și în alte regiuni, precum Afganistan, Siria, Liban, Haiti și Caraibe.

La începutul acestei luni, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie și Agricultură (FAO) și Programul Alimentar Mondial al ONU (WFP) au solicitat 5,5 miliarde de dolari pentru a evita foametea, prin asistență alimentară umanitară.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Raport ONU: Coreea de Nord înăsprește dictatura. Foametea din țară ar fi din ce în ce mai gravă

Raport ONU: Coreea de Nord înăsprește dictatura. Foametea din țară ar fi din ce în ce mai gravă

Foametea mai gravă ca oricând în Siria: Peste 9 milioane de oameni merg la culcare flămânzi

Foametea mai gravă ca oricând în Siria: Peste 9 milioane de oameni merg la culcare flămânzi

Pandemia de coronavirus va provoca o foamete de „proporții biblice”, avertizează ONU

Pandemia de coronavirus va provoca o foamete de „proporții biblice”, avertizează ONU

Actrița Diana Decuseară, despre spectacolul „Copiii Foametei”: La început, mereu mă podideau lacrimile când rosteam textul. Și acum stau cu nodul în gât

Actrița Diana Decuseară, despre spectacolul „Copiii Foametei”: La început, mereu mă podideau lacrimile când rosteam textul. Și acum stau cu nodul în gât

Cupa Mondială 2022: Victorie surprinzătoare a echipei Costa Rica împotriva naționalei Japoniei

Cupa Mondială 2022: Victorie surprinzătoare a echipei Costa Rica împotriva naționalei Japoniei

Maia Sadu, mesaj de Ziua Lucrătorului din Agricultură și Industria Prelucrătoare: Le mulțumesc tuturor fermierilor pentru munca pe care o fac

Maia Sadu, mesaj de Ziua Lucrătorului din Agricultură și Industria Prelucrătoare: Le mulțumesc tuturor fermierilor pentru munca pe care o fac

Advertoriale
Farmacia Familiei deschide cea mai mare Hyper Farmacie DITA din țară!

Farmacia Familiei deschide cea mai mare Hyper Farmacie DITA din țară!

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
    Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Event-manager: „Poate cădea decorul, să nu vină un invitat special, orice se poate întâmpla”
  • Moldova, I am back! | Dmitri Moruz: „Vrem ca toți reprezentanții minorităților naționale și etnice din Republica Moldova să se simtă acasă și nimeni să nu plece din țară”
Cele mai populare
  • 1
    Cercetătorii ar putea construi o centrală în spațiu pentru a trimite electricitate pe Pământ
  • 2
    Papa Francisc: „Mă rog pentru liderii din Ucraina. A lor e datoria să ia decizii în perspectivă pentru pace”
  • 3
    Președintele Chinei îi solicită liderului Coreei de Nord să să coopereze pentru accelerarea păcii în lume
  • 4
    Moldova a aderat la un program internațional pentru mediu și politici climatice. Gavrilița „Vrem să reducem cu 70% emisiile de gaze cu efect de seră”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.